Tupeu MAXIMUM la Daniel Popa! Ce planuri are golgeterul primăverii


După doar un gol în tot sezonul de toamnă la FC Botoșani, Daniel Popa a fost readus la Dinamo, fiindcă nu s-a mai dorit investirea în aducerea unor atacanți scumpi. Fotbalistul de 23 de ani a marcat de 7 ori în primăvară, iar Florin Bratu l-a lăudat pe fotbalistul său, spunând că ar putea fi luat în calcul și pentru prima reprezentativă. Daniel este modest atunci când vorbește despre el, dar are planuri mărețe cu Dinamo. Chiar foarte!

”Eu sunt foarte bucuros că am ajutat echipa și-am reușit să marchez, iar la anul să fac un sezon și mai bun. Sincer, când m-am întors la Dinamo nu mă așteptam să dau atâtea goluri. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit o primăvară bună. La anul vreau să fiu și mai bun, sper să joc, în primul rând, apoi să lupt să fiu golgeter! Mister ne motivează foarte bine, așa vom juca și ultimele două etape. Mergem la Timișoara să luăm cele 3 puncte. Se vede altă atitudine. Mister ne-a obișnuit să câștigăm fiecare meci. Eu îmi doresc ca la anul să fiu campion cu Dinamo! Acesta este visul meu”, a comentat Popa, care a avut și un mesaj pentru juniorii A, care după-amiază joacă finala Cupei României cu FCSB: ”Sunt favoriți copiii noștri, am înțeles că joacă de mult timp împreună și sperăm să ia trofeul”.

Previous ”Grădinița lui Bratu” are finală diseară cu FCSB! Cine va juca de la prima echipă
Next Un fotbalist de viitor spune de ce are nevoie Dinamo ca să se bată la titlu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *