Tot mai aproape de insolvență


-->
Dinamo are datorii uriașe. La finalul anului 2020, acestea erau de șase milioane de euro. Între timp, datoriile au mai crescut, și pare tot mai greu ca acestea să fie acoperite vreodată.

În urmă cu câteva zile, unul dintre creditori a cerut oficial insolvența echipei. Se pare că nu este singura entitate care a apelat la această soluție pentru a-și primi datoriile de la club

Din informațiile FANATIK, un lanț hotelier a dat Dinamo în judecată și cere insolvența pentru o sumă de 159.572,12 de lei, aproximativ 30.000 de euro. Parc Hotel S.A. face parte din grupul Ramada, unde Dinamo s-a cazat în deplasările din Casa Pariurilor Liga 1 și către care s-au adunat restanțe, deși parteneriatul cu lanțul hotelier a fost încheiat destul de recent.

O firmă de securitate a cerut deja insolvența clubului după ce nu și-a primit banii, iar fundașul central, Florin Bejan, tocmai a câștigat litigiul cu Dinamo și va trebui să primească 40.000 de euro, iar clubul mai are și alte procese pe rol.

Citește și:

Borcea și familia își petrece vacanța de vară la Pam Beach Olimp. Valentina: ”Ne-am vaccinat”

Previous Un fotbalist s-a despărțit astăzi de Dinamo
Next Un alt jucător și-a depus memoriu și vrea să plece

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *