Torje despre rămânerea la Dinamo: „Vom vedea”


În interviul acordat în Fanatik, Gabi Torje a discutat despre evoluția sa, a echipei, despre posibila rămânere și din vară, dar și despre relațiile cu Rednic și Uhrin.

Cum caracterizezi sezonul tău de până acum?

– A fost un sezon bun până când au intervenit accidentările şi răcelile. Am avut şi COVID.

Ca jucător, este deranjant că s-au schimbat atât de des antrenorii la Dinamo? Sunt cinci în acest sezon…

– Eu sunt jucător şi trebuie să îmi fac treaba pe teren. Oricum au apărut multe articole în care se scrie că noi dăm afară antrenorii. Nu dau jucătorii afară antrenorii la Dinamo, aşa cum nici nu pun jucătorii antrenorul la Dinamo. Jucătorii doar îşi fac datoria aşa cum o fac. Cum sunt ei, buni, slabi, îşi fac datoria. Când nu o să mai fim buni, o să ne dea şi pe noi afară şi vor veni alţii.

Ultima informaţie este că aţi putea avea doi antrenori la antrenamente după ce Dario Bonetti a câştigat procesul cu clubul…

– Nu ştiu şi nu aş vrea să comentez. Sunt lucruri administrative şi mă depăşesc.

Rămâne și din vară?

Să zicem că Dinamo se salvează. Ce se întâmplă din sezonul viitor?

– Nu ştiu. Vom vedea cine va rămâne, cine va mai fi dorit la club. Aici decid mult şi suporterii, ei sunt cei care bagă bani şi ei trebuie să aleagă pe cine au nevoie, cine ajută clubul şi cine nu. Datoria noastră este să facem tot posibilul să salvăm echipa. Apoi, din vară, vom vedea ce se va întâmpla.

Ţi-ar plăcea să rămâi şi din vară?

– Deocamdată nu vreau să vorbesc despre ce va fi în vară. Vreau să fiu 100% fizic şi să ajut echipa ca din vară să fie tot în prima ligă. După aceea, o să vedem dacă voi fi dorit sau nu. Nu pot să ştiu deocamdată.

Cum este relaţia cu Dusan Uhrin?

– Indiferent ce aş spune eu, în presă tot va apărea altceva. Mai puţin contează ce spun eu. Cred că cel mai important este să avem performanţe împreună. Nu contează cât de bine, cât de rău te înţelegi cu un antrenor, important este să muncim la obiectivul comun şi acela este salvarea lui Dinamo. Este cel mai important.

Referitor la Mircea Rednic, ai avut vreun conflict cu el? Aş vrea să clarificăm…

– Eu nu am avut conflict cu nimeni. Când am avut conflicte, mi le-am rezolvat fără să apară în presă, fără discuţii. Dar nu am avut niciun conflict cu nimeni. Nu niciun antrenor din cariera mea.

Citește și:

Torje va părăsi țara: ”Mă voi muta în Spania”

-->
Previous Academica Clinceni va fi din nou depunctată
Next Noi detalii oferite de Răzvan Zăvăleanu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.