Tică Dănilescu, dezvăluire ȘOCANTĂ: „De aceea a luat Negoiță Dinamo”


Tică Dănilescu a acordat un interviu pentru gsp.ro în care a făcut o dezvăluire șocantă despre planurile lui Ionuț Negoiță referitoare la Dinamo.

-Cu Ionuț Negoiță ați colaborat puțin. Ce relație ați avut?

– Am intrat în concediu medical pe iunie 2013, apoi am închis situația după un an, în mai 2014. El m-a văzut mereu drept „omul” vechii conduceri, n-avea rost să mai stau. Considera că suntem din garda veche, eu, Cristi Tănase, care acum e la Chiajna, doamna Angela, contabila. Bucuria lui Negoiță a fost să ia Dinamo ca să ridice imobiliare și hotel în parcul Dinamo, avea alte gânduri în cap, nu fotbal. Problema lui e că a vândut mereu jucătorii cum a scos câte unul capul. S-a mai scos acum cu Rednic, care are ochi la jucători.

– Până la urmă, nea Tică, unde v-ați simțit mai bine?
– La Dinamo, gustul amar a fost îndepărtarea brutală din 2013/2014. La Steaua, am fost primit mai bine. Eu am făcut școala aici, în Ghencea, dar niciodată n-am avut probleme cu „ultrașii”, deși eram director la Dinamo. La Steaua, am avut altă putere de decizie. La Dinamo, puneam masa, aranjam farfuriile, dar nu mâncam din ciorbă, nu puteam comanda pe banii acționarilor.

Citește și:

Cu cine ține Șumudică în derby. Declarații SPUMOASE despre Rednic

Previous Cu cine ține Șumudică în derby. Declarații SPUMOASE despre Rednic
Next Lupu e avocatul lui Rednic. I-a dat replica lui Șumudică pe același ton ironic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *