Petrolul
Dinamo-Petrolul, ultima șansă în Cupa. Echipele probabile
Dinamo și Petrolul Ploiești joacă în această seară pe stadionul Arcul de Triumf, de la ora 20:00. Pentru ambele echipe ar putea fi ultimul meci din această competiție, șansele fiind doar matematice de a merge mai departe. De la aceeași oră se joacă FCSB – Universitatea Craiova și Agricola Borcea – Metalul Buzău. Primele două …
Egal nebun în prelungiri. 2 puncte irosite
Pedepsiți de Comisia de Disciplină a FRF, dinamoviștii au avut contra celor de la Petrolul o galerie inedită. Pe Arcul de Triumf au venit o mulțime de copii pentru a-i susține pe băieții lui Kopic. Pe teren, în etapa a doua din play-out-ul Superligii, antrenorul croat al roș-albilor a desenat o echipă cu un singur …
Egal cu Petrolul, în urma a două gafe uriașe
Atmosferă de mare meci la Dinamo – Petrolul. Roș-albii aveau optimism în vene înaintea startului, după două succese consecutive electrizante. Partida a fost decisă însă de două erori uriașe, cele două echipe plecând de pe Arcul de Triumf cu câte un punct. Minutele de dinaintea partidei dintre Dinamo și Petrolul au fost dedicate fanilor. Pe …
Cu ce echipă a semnat Irobiso
Petrolul Ploiești a confirmat transferul unui nou jucător, înaintea începerii noului sezon al Ligii 1 – Superliga. Christian Irobiso, atacantul nigerian, a semnat un contract pe doi ani cu „găzarii” și va rămâne astfel în România. Fotbalistul sosise în țara noastră în vara anului trecut, când s-a alăturat lotului celor de la Gaz Metan Mediaș. …
Mirko Ivanovski pleacă la Petrolul Ploiești
Mirko Ivanovski (32 de ani) pleacă de la Dinamo, dar va rămâne în Liga 1, la nou promovata Petrolul. Atacantul nord-macedonean s-a înțeles, din informațiile Digi Sport, cu cei din conducerea grupării prahovene pentru un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, și un salariu de 6.000 de euro lunar. …
Cu cine se antrenează Șerban
Ionuț Șerban (26 de ani) a fost pus pe liber de Dinamo după ce clubul a intrat în insolvență, iar mijlocașul poate, în sfârșit, să semneze cu altă echipă. DigiSport anunță că Șerban se antrenează în prezent cu Petrolul Ploiești, liderul din Liga 2, iar antrenorul Nae Constantin va decide în iarnă dacă mijlocașul născut …
Programul întocmit de Rednic pentru pauza competițională Exclusiv
S-a schimbat starea de spirit la Dinamo după ce echipa a fost preluată de Mircea Rednic. Antrenorul s-a plâns de pregătirea fizică a jucătorilor săi și începând de mâine va lucra cu un nou preparator fizic, Andrei Antoce, pe care l-a adus de la CSM Piatra Neamț. Pe 30 septembrie a asistat pentru prima dată …
