Lupescu
Burleanu îl atacă pe Lupescu după Rapid-Dinamo
Răzvan Burleanu a găsit momentul oportun să-l atace pe Ionuț Lupescu, care a criticat dur erorile de la derby-ul Rapid-Dinamo. Președintele federației susține că fostul internațional nu este în măsură să vorbească despre arbitraj, în condițiile în care acesta făcea delegările pe vremea când era director general la Casa Fotbalului și era „foarte multă corupție” …
Vestea asteptată de ani a venit. Lupescu, apel important
Dinamo va avea în sfârșit un stadion nou pe care să poată să joace. Azi după-amiază, după luni de așteptare enervantă pentru susținătorii lui Dinamo, Ministerul Dezvoltării a anunțat că a fost finalizată licitația publică pentru ridicarea stadionului așteptat de ani de zile de fani. Astfel, conform ministerului condus de Attila Cseke, „în curând vor …
Condiția lui Ionuț Lupescu ca să vină la Dinamo
Dinamo are nevoie de un conducător care știe fotbal. Andrei Nicolescu a anunțat că asociatul său, Eugen Voicu, a avut o întâlnire cu Ionuț Lupescu, căruia i-a oferit postul de președinte. Fostul internațional nu a refuzat jobul, însă planurile lui și ale acționarilor nu coincid, fostul mijlocaș ar fi interesat doar dacă i-ar fi permis …
Plan pentru a o prelua pe Dinamo: ”Nea Mircea Lucescu mai era”
Dinamo este în continuare într-o situație ciudată din punct de vedere al acționariatului, având în vedere că pachetul majoritar este la Pablo Cortacero prin firma Lotus Perfect. Ioan Andone a încercat să preia acțiunile alături de Ionuț Lupescu și Mircea Lucescu. ”Eu discut foarte mult și cu Ionuț Lupescu despre situația lui Dinamo. Acum, pot …
Se caută conducător de soi pentru Dinamo. Prezență importantă în TRIBUNA stadionului FOTO
Dinamo a încheiat sezonul pe locul 5 în play-out-ul Ligii 1, o performanță în condițiile actuale în care suporterii se zbat de jumătate de an să țină echipa pe linia de plutire și să acopere datoriile lăsate de Negoiță și de spaniolii care vor să se întoarcă acum în Ștefan cel Mare. Suporterii din DDB …
Lupescu se implică la Dinamo. Mesaj pentru spanioli: ”Să dea clubul”
Ionuț Lupescu este unul dintre cei mai vechi membri DDB, el cotizând anual pentru ca echipa să rămână în viață. Fostul mare internațional român consideră însă că echipa ar trebui să se întoarcă și la Ministerul de Interne. ”A fost un caz în Elveția cu Neuchatel, au falimentat clubul. Din Azerbaijan cred că erau. N-am …
