Insolvență Dinamo
Primele declarații ale lui Zăvăleanu
Dinamo a ieșit astăzi oficial din insolvență, iar decizia este una executorie. Reacțiile nu au întârziat să apară, mai ales a celor care au luat parte în ultimii 4 ani. Declarațiile lui Răzvan Zăvăleanu: „A fost o luptă continuă de patru ani și, din fericire, acum tragem linie și putem spune că am avut succes, …
Prima reacție după ieșirea din insolvență
A venit vestea cea mare. Dinamo iese oficial din insolvență, după 4 ani de zile Comunicatul clubului: „ZI ISTORICĂ PENTRU DINAMO! Am ieșit OFICIAL din INSOLVENȚĂ! După ani grei, plini de încercări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber! Un capitol dureros s-a închis, iar de azi începe un nou drum – cu fruntea …
DINAMO A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ
Cea mai mare veste din ultimii 4 ani a venit: DINAMO A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ Decizia de la tribunalul București: Admite cererea Solutia pe scurt: Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti. În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei debitorului DINAMO 1948 S.A., cu …
Vești mari de la Tribunalul București
Luni, începând cu ora 11:00, la Tribunalul București va avea loc judecarea cererii de ieșire din insolvență a societății SC Dinamo 1948 SA. Au trecut patru ani și două zile de când SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul din Superliga, a intrat pentru a doua oară în istorie în procedura de insolvență. Toate …
Dinamo este foarte aproape de ieșirea din insolvență
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo, a declarat că echipa din Ștefan cel Mare și-a achitat toate datoriile restante și se află foarte aproape de a ieși din insolvență. Deși a reușit calificarea în play-off, Dinamo nu a avut dreptul să participe în cupele europene în acest sezon. După patru ani, echipa din Ștefan …
Vestea momentului la Dinamo
Administratorul judiciar a depus raportul cu propunerea de ieșire din insolvență a SC Dinamo 1948 SA, iar clubul are speranțe în fața instanțelor privind litigiile cu Vasile Șiman. Dinamo vizează o ieșire rapidă din insolvență, presată de termenul pentru obținerea licenței europene din sezonul 2026-2027. Acționarii au început stingerea unor creanțe curente, pas esențial pentru …
Vești mari de la UEFA pentru Dinamo
Dinamo se află în continuare în procedura de insolvență, iar până în anii trecuți, regulamentele impuse de UEFA prevedeau ca echipele să finalizeze această procedură până la data de 31 mai pentru a fi eligibile să participe în competițiile europene. Totuși, clubul din „Ștefan cel Mare” va beneficia de o nouă abordare a forului de …
Primii pași spre ieșirea din insolvență
Dinamo a primit acordul ANAF pentru a garanta datoriile cu o parte din baza sportivă de la Săftica, un pas crucial în procesul de reeșalonare a datoriilor și de ieșire din insolvență, prevăzută pentru vara anului 2025. Pe ordinea de zi se află o propunere esențială: aprobarea continuării demersurilor necesare pentru constituirea unei garanții imobiliare …
Vești importante despre insolvență
Veste excelentă pentru Dinamo: clubul câștigă o săptămână importantă în lupta contra cronometru pentru a ieși din insolvență la timp, astfel încât să poată obține dreptul de participare în cupele europene în sezonul 2026-2027. Luni, 5 mai, Dinamo și Vasile Șiman – fostul patron al Sportului Studențesc – s-au întâlnit din nou la Tribunalul București, …
Cum îi răspunde Zăvăleanu lui Șiman
Curtea de Apel București a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a respins apelul formulat de fostul patron al Sportului Studențesc în „cazul Ionuț Șerban”, deschizând astfel calea pentru Dinamo să demareze procedurile de ieșire din insolvență. În ziua în care Dinamo a obținut câștig de cauză în procesul cu Vasile Șiman, Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic …
Primele declarații ale lui Vasile Șiman
Vasile Șiman, fostul patron al clubului Sportul Studențesc, a comentat decizia instanței în procesul pe care îl avea cu Dinamo, legat de fotbalistul Ionuț Șerban (29 de ani). Curtea de Apel București a respins, miercuri, 16 aprilie, apelul formulat de Vasile Șiman, fostul patron al Sportului Studențesc, în procesul privind cazul fotbalistului Ionuț Șerban. Șiman …
Curtea de Apel s-a pronunțat: victorie Dinamo
Curtea de Apel București a dat verdictul în procesul intentat de Vasile Șiman, ca urmare a respingerii de către judecătorul sindic a contestației sale privind o creanță curentă de un milion de euro, legată de clauzele contractului de transfer al fotbalistului Ionuț Șerban de la Sportul Studențesc la Dinamo. Magistrații au respins apelul formulat de …
Urmează o zi mare pentru Dinamo
Dinamo nu a putut să iasă din insolvență până în acest moment, principalul motiv fiind procesul cu Vasile Șiman. Pe 20 decembrie 2024, Tribunalul București a respins contestația lui Vasile Șiman, prin care solicita două milioane de euro în urma unui contract semnat în 2013 între Dinamo și Sportul Studențesc, referitor la transferul lui Ionuț …
Planul pentru a scoate Dinamo din insolvență
Administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a comentat situația procesului cu Vasile Șiman, de care depinde ieșirea clubului din insolvență. Deși Dinamo a avut un sezon solid, revenind în play-off după șapte ani, șansele la titlu sau la o participare europeană sunt nule din cauza situației financiare. Pentru a juca în cupele europene în …
Mutare surprinzătoare a lui Șiman
Vasile Șiman a renunțat la cererea de recuzare a completului de judecată, formulată la primul termen al procesului aflat pe rolul Curții de Apel. Judecătorii urmează să pronunțe o decizie în dosarul care blochează ieșirea clubului Dinamo din insolvență pe data de 16 aprilie. Litigiul dintre Dinamo și Vasile Șiman a început vara trecută și …
Vești proaste de la Răzvan Zavaleanu
Suporterii lui Dinamo au primit o veste șocantă înainte de derby-ul cu Rapid de pe Arena Națională. Este foarte posibil ca echipa din „Ștefan cel Mare” să nu poată participa în cupele europene nici la finalul sezonului viitor. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, care se ocupă de ieșirea din insolvență, le-a transmis suporterilor o …
Vești imense oferite de Andrei Nicolescu
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, și-a exprimat satisfacția față de calificarea echipei bucureștene în play-off-ul Superligii. Nicolescu a făcut un anunț important după victoria cu UTA, scor 2-0, în ultima etapă a sezonului regular. El a afirmat că există șanse ca Dinamo să iasă din insolvență în acest sezon, ceea ce i-ar permite …
Noi informații despre procesul cu Vasile Șiman
Vasile Șiman își continuă procesul împotriva clubului Dinamo, solicitând un milion de euro conform clauzei din contractul lui Ionuț Șerban, fotbalist care a evoluat pentru alb-roșii între 2013 și 2021. Dinamo a avut câștig de cauză în primă instanță în procesul cu Vasile Șiman privind clauza de un milion de euro din contractul lui Ionuț …
Când va ieși Dinamo din insolvență
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a dezvăluit că gruparea „alb-roșie” va ieși din insolvență cel târziu în luna iunie, dar poate fi posibil și mai devreme. Oficialul RTZ menționează că se bazează în mod special pe unul dintre acționarii clubului pentru finalizarea procesului de ieșire din insolvență. Acești acționari au investit sume semnificative …
Întâlnire decisivă săptămâna viitoare
Andrei Nicolescu aduce o veste extraordinară pentru fanii echipelor de fotbal Dinamo. Administratorul special a discutat despre planurile de ieșire din insolvență ale clubului. Echipa condusă de Zeljiko Kopic se află într-o poziție favorabilă în SuperLiga, iar Dinamo are speranțe pentru a evita retrogradarea directă. Andrei Nicolescu a discutat despre procesul de ieșire din insolvență …
Zăvăleanu oferă ultimele informații despre insolvență
În iunie 2021, Dinamo a intrat în insolvență cu o datorie de 7 milioane de euro. După ce planul de reorganizare a fost aprobat, suma a fost redusă la 900.000 de euro. În prima perioadă de insolvență a clubului, în timpul mandatului lui Ionuț Negoiță, Dinamo avea datorii de 17,5 milioane de euro, care au …
Veste uriașă pentru club și fani
Dinamo a câștigat la ÎCCJ recursul făcut de Diego Fabbrini, Ismael Lopez, Juan Camara și Rene Hinojo și a scăpat definitiv de datoria către cei 4 fotbaliști: 1.156.000 de euro. Diego Fabbrini, Ismael Lopez, Juan Camara și Rene Hinojo au reclamat Dinamo la Înalta Curte de Casație și Justiție nemulțumiți că le-au fost șterse datoriile …
Reacția lui Vlad Iacob după aprobarea planului
Fostul administrator special al lui Dinamo, Vlad Iacob, a ținut să transmită felicitări administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu, și spune că acum sunt „premise pentru finanțarea necesară reconstrucție clubului”. ”Încă de când am fost numit la Dinamo în postura de administrator special, am susținut că este necesară și importantă o modificare a planului de reorganizare și …
Declarații după vestea cea mare
Noul plan de reorganizare al lui Dinamo a fost aprobat. Acesta va șterge datorii de peste 5 milioane de euro. A mai rămas de plată aproximativ un milion de euro. Gazeta a transmis toate detaliile de la fața locului. „Un pas spre normalitate. Dinamo intră acum pe un făgaș normal pentru reconstrucție. Avem predictibilitate pentru …
Vestea anului pentru Dinamo
Este vestea anului pentru fanii dinamoviști. Noul plan de reorganizare a fost aprobat, iar datoriile au scăzut foarte mult. Tip solutie: Alte soluţii Solutia pe scurt: Respinge cererea formulată de creditorul Diego Fabbrini privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi …
Un fost angajat a cerut falimentul
Conducerea clubului Dinamo își dorește ca judecătorul sindic să avizeze varianta revizuită a planului de reorganizare în cadrul ședinței programate pentru 4 septembrie. Cu toate acestea, echipa se confruntă din nou cu mari îngrijorări. Oficialii clubului, care se află în stare de insolvență din iunie 2021, nu au efectuat plățile către angajații înregistrați în lista …
Întâlnire de gradul zero săptămâna viitoare
Marți, de 22 august, reprezentantul legal al SC Dinamo 1948 SA a organizat o întrunire informală a acționarilor pentru a expune starea actuală a companiei. În cadrul acestui eveniment, care a fost anunțat în ziua de după ce, conform planului de reorganizare viabilă, plățile ce trebuie efectuate în trimestrul VII devin datorii, iar prezența este …
Prima reacție oficială după o nouă amânare
Andrei Nicolescu declară că întârzierea modificării planului de reorganizare îi pune piedici în eforturile de a aduce noi investitori la Dinamo. Joi dimineață, la Tribunalul București trebuia să se desfășoare procesul de modificare a planului de reorganizare al clubului Dinamo. Cu toate acestea, judecătorii au stabilit un nou termen, programat pentru data de 4 septembrie, …
Veste mare de la judecatorul sindic
Diego Fabbrini (32 de ani) a pierdut în instanță împotriva lui Dinamo. Judecătorul sindic de la Tribunalul București a respins contestația depusă de fotbalistul italian, considerând-o neîntemeiată. Fabbrini încerca să blocheze aprobarea noului plan de reorganizare. Cu toate acestea, decizia nu este definitivă și poate fi contestată prin apel în decurs de 7 zile de …
Zăvăleanu iese la atac: „Depinde”
Răzvan Zăvăleanu nu menajează pe nimeni din conducerea echipei Dinamo. El a avut o reacție dură în legătură cu posibila ieșire a clubului din insolvență. Administratorul judiciar al lui Dinamo susține că există încă o cale lungă de parcurs pentru ca clubul roș-alb să iasă din insolvență, întrucât nu se găsesc suficienți investitori interesați. Acesta …
