Posts in tag

fotbalist


Dinamoviștii s-au întărit în ultima vreme și vor să continue să aducă fotbaliști buni la echipă. Andrei Nicolescu, președintele formației din Ștefan cel Mare, îl monitorizează atent pe Mihnea Rădulescu, mijlocașul care impresionat în acest sezon în tricoul „lupilor galbeni”. Șeful roș-albilor îl consideră un jucător foarte „interesant” și „de mare perspectivă”. ”„Pe puncte, v-am …

Dinamo merge foarte prost din punct de vedere sportiv în ultima perioadă, a pierdut practic șansele la play-off, dar mai există doar bucuria suporterului care a reușit să mențină clubul în viață. În rest, în continuare sunt probleme mari, chiar dacă o parte dintre datoriile către jucători s-au achitat. Ricardo Grigore nu și-a primit încă …

Lucrurile la Dinamo au fost din ce în ce mai complicate în ultimii ani, dar 2020 a fost anul în care clubul a fost cel mai aproape de colaps. Un episod incredibil s-a întâmplat acum un an, pe 13 ianuarie, când Ionuț Negoiță, după o discuție cu Florin Prunea, a decis să-i trimită până la …

Un fotbalist din lotul lui Dinamo a explicat de ce nu a început fotbalul în Ștefan cel Mare deși toți din familia sa sunt dinamoviști, iar tatăl lui a fost sportiv la Dinamo. ”Ai înțeles perfect, știți cum e la copii și juniori, sunt multe interese. Era domnul Vagner la grupa de ’89, daca nu …