Conducerea ”câinilor” se plânge că sunt vânați de către suporteri în loc să rezolve problemele stringente pe care Cosmin Contra le are la Săftica, pasând spaniolii de la unul la altul vina că săptămâna trecută jucătorii s-au antrenat FĂRĂ staff medical.
”După ce domnul Bătineanu și-a dat demisia, am trimis un mail prin care am cerut asistență medicală. Nu am avut nici astăzi medic. Nu știu ce va fi zilele viitoare. Rufo Collado mi-a zis că a adus un asistent medical. Este de fapt maseurul echipei a doua. Este un român, are o diplomă, dar nu este calificat în cazul unei probleme majore. Nu e calificat să facă anumite lucruri. Dacă s-ar întâmpla ceva, eu aș fi responsabil”, a spus ieri Cosmin Contra în direct la Digi Sport.
Suporterii s-au implicat și l-au rugat pe medicul Liviu Bătineanu să facă un efort și să se întoarcă la echipă. Acesta i-a convins și pe fizioterapeuții Claudiu Bătineanu și Dan Covaciu să se întoarcă, chiar dacă erau într-un conflict cu spaniolii de la echipă, care nici măcar n-au diplome pentru meseria pe care încearcă să o facă la Dinamo, fiind aduși de Rufo Collado și Pablo Cortacero.
”Trebuie să facem absolut orice ca să nu lăsăm Dinamo să moară”, a fost mesajul pe care suporterii l-au trimis lui Bătineanu.
Acesta deja s-a întors astăzi alături de cei doi fizioterapeuți la antrenamentul de dimineață al echipei. Liviu Bătineanu are 18 ani experiență la gruparea din Ștefan cel Mare.
Citește și:
No Comment