Șumudică îi desființează pe dinamoviștii care au petrecut


Fostul antrenor al Astrei, Marius Șumudică, în prezent tehnician al Kayserispor, a vorbit despre scandalul de la Dinamo și despre jucătorii care au petrecut și au băut înainte de meciul de Cupă, de joi, 1-0 cu Aerostar. Șumudică a fost dorit cu insistență de Negoiță anul trecut.

„Dacă le-am luat apărarea la acel episod de la echipa națională Under 21 (n.r. în care au fost implicați Dudea și Nedelcearu, cei doi consumând alcool în avion), de data aceasta sunt de condamnat. E grav, dacă în noaptea de înaintea meciului, tu stai și bei până la 4-5 dimineața și vrei să intri în teren. Asta nu are ce căuta în fotbal. Sunt lucruri care mă lasă mască.

Ce se întâmplă la Dinamo depășește orice fel de bun simț. Nu există așa ceva. Pe Steliano Filip l-am ridicat în slăvi și am spus că e unul dintre cei mai buni fundași stânga, dar dacă se întâmplă lucrul acesta…

Dacă se întâmpla la mine lucrul acesta, tăiam în carne vie, chiar dacă sunt un antrenor mai permisiv. Nu am mai întâlnit așa ceva. Nu am permis să mi se îmbete jucătorii. Le-am mai dat eu câte o bere, două, trei, cinci, la recuperare după meci. Dar înaintea meciului niciodată”, a declarat Marius Șumudică la TV Digi Sport.

Citește și:

VERDICTUL MEDICILOR Cât va lipsi Costache de pe teren

-->
Previous Jucătorul care a căzut la mijloc în scandalul ”petrecăreților”. Cum va scăpa acesta
Next VERDICTUL MEDICILOR Cât va lipsi Costache de pe teren

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *