Suma imensă pe care o cere un fotbalist pentru a semna


Astrit Selmani vrea un salariu uriaș pentru a-și prelungi contractul cu Dinamo
Selmani a intrat în această iarnă în ultimele șase luni de contract cu Dinamo și este liber să negocieze cu orice echipă își dorește. Recent, atacantul kosovar a mărturisit că este mulțumit la echipa din ”Ștefan cel Mare”, însă a subliniat faptul că nu a discutat încă despre o eventuală prelungire a contractului.

Totuși, conform Digisport, agenții fotbalistului au discutat cu șefii lui Dinamo, însă, cel puțin pentru moment, situația lui Astrit Selmani este incertă. Motivul? Salariul imens pe care l-ar dori kosovarul.

Pentru a semna un nou contract cu gruparea alb-roșie, Astrit Selmani ar fi cerut un salariu de 25.000 de euro, o sumă uriașă pentru Dinamo, club care se confruntă cu probleme financiare și nu a scăpat încă de insolvență.

Selmani a precizat că nu a semnat încă prelungirea contractului, care expiră la finalul sezonului. Ba mai mult, a ținut să puncteze faptul că este departate de acel moment.

„Mă simt foarte bine, sunt fericit aici. Am doar lucruri bune de spus, am o experienţă bună în România.

Nu e un miracol, jucăm un fotbal bun. Jucăm foarte bine, dar sigur, nu se aştepta nimeni. Dar noi am jucat bine, avem nevoie să ne păstrăm calmul.

Nu am semnat nimic. Discutăm, dar nu s-a semnat nimic. Nu sunt nici măcar aproape de a semna. Acum nu mai discutăm aşa mult. (E posibil să continui aici?) Da, sigur!

Sper să câştigăm titlul, visăm la asta, e bine să visăm. (Despre fani – n.r.) Să ne susţină în continuare, avem nevoie de ei. Nu am fi aici dacă nu ar fi fost ei. Avem nevoie de suportul lor”, a spus Astrit Selmani, potrivit as.ro.

Citește și:

Lady Gaga a fost refuzată în România de un bărbat celebru: „Trebuie să-mi placă și mie un pic”

Previous Bătaie mare pe jucătorul pe care Kopic îl vrea
Next Încă doi jucători aproape să semneze

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *