Suferință mare în atac. Eșec cu Petrolul


Dinamo a reluat meciurile oficiale cu o deplasare dificilă. După o pauză scurtă, băieții lui Kopic au mers la Ploiești, pentru duelul cu Petrolul, echipa cu cele mai multe egaluri din Superligă. Din cei 5 nou-veniți, doar Pavlicic a fost titular. Neagu și Gnahore au văzut debutul meciului de pe bancă. Dinamo a pierdut la limită.

După 8 minute de joc anost, fanii Petrolului au întrerupt meciul, aruncând torțe pe teren, chiar la poarta lui Zima. Prima fază la care dinamoviștii au avut emoții a venit în minutul 19, când Doua a pătruns pe dreapta, a centrat în fața porții, însă Alves a respins. Tot Doua a prins un șut puternic, Gregorio a deviat, iar Golubovic a respins spectaculos. Replica dinamoviștilor a venit de la Cristi Costin. Acesta a sprintat prin defensiva gazdelor, însă nu a mai avut forță să plaseze mingea într-unul din colțurile porții Petrolului.

Minutul 41 a adus o fază îndelung judecată. După un duel Patriche – Musi, atacantul Petrolului a căzut în careu și centralul Marian Barbu a arătat punctul de la 11 metri. Cei din camera VAR nu au dat un verdict, așa că arbitrul a revăzut pe monitor faza și și-a anulat decizia. La poarta cealaltă, în prelungirile primei părți, Abdallah a șutat din unghi, chiar pe direcția lui Zima. 0-0 la pauză.

Atacantul a și fost înlocuit la începutul părții secunde. Un alt transfer al iernii, Gnahore, a fost trimis pe teren, pentru a consolida linia mediană. Petroliști au cerut un nou penalty în minutul 48. Papp a trimis cu capul pe lângă și apoi a fost atins ușor de Golubovic. Centralul nu a dat decât aut de poartă. Dincolo, Gregorio a avut șutul de 0-1 în gheată, însă mingea trimisă de el a fost respinsă în corner. Ghezali a fost trimis și el pe teren, în speranța unui gol de 3 puncte. Seto a fost însă aproape de deschiderea scorului. A prins un demivoleu spectaculos de la 25 de metri, la o palmă peste transversală.

Trecut pe la Dinamo, Gicu Grozav a încercat un voleu bombă de la 18 metri. Golubovic a prins fără emoții. Portarul roș-albilor n-a mai avut ce face în minutul 80. Doua i-a pasat cu călcâiul lui Jair, la marginea careului mare, iar acesta a șutat perfect, la colțul lung, lângă bară, pentru 1-0. Diomande, intrat în partea a doua, i-a ridicat din scaune pe fanii petroliști. Bomba expediată de el de la 30 de metri s-a dus la câțiva centimetri de bara porții lui Golubovic.

După acest rezultat, Dinamo a rămas cu 16 puncte și este penultima în Superligă. Etapa viitoare, pe 27 ianuarie, Dinamo va juca împotriva Rapidului pe Arena Națională.

 

PETROLUL – DINAMO X-X

Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu – Doua (90+3 Dumitriu), Seto (79 Diomande), Jefferson (64 Hanca), Jair – Grozav (79 Ișfan) – Musi (79 Răducan).

Dinamo: Golubovic – Alves, Patriche, Homawoo – Costin (73 Moura), Pavlicic, Ilic (73 A. Irimia), Amzăr – Iglesias (64 Ghezali), Gregorio (79 N. Roșu), Abdallah.

 

Citește și

Mircea Badea și Teo Trandafir au spus ce salarii aveau la debutul în televiziune: „Muream de foame împreună”

 

 

Previous Dinamo dezlănțuită pe piața transferurilor
Next Înecați la mal. Eșec în prelungiri cu Rapidul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *