Fundașul lui Dinamo, Steliano Filip, a vorbit pentru prima dată despre ce înseamnă pentru el că va purta banderola de căpitan din sezonul următor.
”Onorat în primul rând pentru că este o decizie importantă și măgulitoare pentru mine. Cel mai onorant lucru ce mi se putea întâmpla la Dinamo, să port banderola precum alți titani ai clubului. Cornel Dinu, Ioan Andone, Cătălin Hîldan, Florentin Petre, Ionel Dănciulescu sunt doar câțiva dintre cei care au purtat banderola. Iar acest detaliu mă face mai responsabil. Un căpitan trebuie să fie un exemplu de urmat și în teren și în afara lui”, a declarat Steliano Filip, conform ediției tipărite a Gazetei Sporturilor.
Steliano Filip s-a bucurat enorm când a auzit că celebra coregrafie DOAR DINAMO BUCUREȘTI a fost aleasă coregrafia sezonului în Europa: ”Fabulos, minunat, perfect, așa sunt fanii noștri”.
El a fost pus să aleagă între victorii cu FCSB și câștigarea titlului: ”Să luăm titlu și să nu pierdem cu rivalii, fiindcă e greu de digerat un eșec cu ei.”
Steliano Filip este singurul dinamovist care a prins ultima aventură europeană, în 2012, cu Metalist Harkov.
”Cu toții vrem să facem ceva remarcabil acum. Cu multă muncă putem ajunge departe în această competiție, măcar în grupe”, a completat noul căpitan al lui Dinamo.
No Comment