Ștefan Radu vrea înapoi la Dinamo


Ştefan Radu are în plan revenirea la Dinamo. Asta ar fi cea mai importantă mutare din fotbalul românesc, din ultimii ani. Iar Dinamo s-ar întări cu un fotbalist care a făcut istorie în Serie A.

Cel mai bun prieten al căpitanului lui Lazio a făcut dezvăluirile, în cadrul emisiunii Playmaker, moderată de Cătălin Mureșanu și Sorin Chiriac. Hristu Chiacu a surprins pe toată lumea cu dezvăluirea incredibilă.

„El şi-ar dori ca după doi ani, dacă nu mai semnează cu Lazio, să vină să joace la Dinamo. Dar să vedem unde. Poate la old-boys. Să vedem atunci ce va mai fi la Dinamo, unde se va găsi echipa”, a declarat Hristu Chiacu, pentru Playsport.

„El nu poate ieși normal, să stea la o terasă, să bea o cafea. Trebuie să se ferească, pentru că este asaltat de suporteri, toată lumea vrea un autograf sau o poză. Îl pot compara cu Totti, la Roma. Este un idol pentru Lazio, a declarat cel ami bun prieten al căpitanului celor de la Lazio.

El şi-a dorit foarte mult să rămână. Ceea ce s-a şi întâmplat. Că a avut ofertă, că n-a avut, nu a contat. Din câte ştiu, a semnat pe un an, cu posibilitatea de prelungire pe încă unul. Apoi, probabil va rămâne în conducerea clubului. Eu nu-l văd pe Fane ca antrenor. E prea bun, prea altfel. Nu are pasiunea asta”, a declarat Chiacu, la Playmaker.

Citește și:

Mihai Eșanu: „Parcă jucam cu Real Madrid”

Previous Mihai Eșanu: "Parcă jucam cu Real Madrid"
Next Iuliu Mureșan îi face praf pe foștii fotbaliști ai clubului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *