Ștefan Radu, gest magic: ”Jos pălăria”


Ștefan Radu este unul dintre primii jucători importanți care s-au înscris în DDB, înainte ca problemele să se acutizeze în Ștefan cel Mare, el fiind unul dintre membrii de Elită în acest program pentru că niciodată nu a uitat de unde a plecat. Iar loialitatea lui a transpus-o și la Lazio.

”A rezistat acolo cu Lotito (n. red – Claudio Lotito, preşedintele lui Lazio). Jos pălăria pentru el. A fost mereu serios, a suferit multe accidentări, nu putea juca, reintra. A revenit, a demonstrat mereu. Norocul lui a fost că a avut în ultima perioadă un antrenor ca Inzaghi, cu care a fost coleg şi l-a ajutat mult. Eu zic că Ştefan Radu merită tot respectul şi a câştigat respectul în Italia, mai ales la Lazio. Ştiu că deja se discuta să mai facă un an de contract cu el, apoi cred că va rămâne în club.

A avut oferte de a merge la alte echipe, l-a dorit Genoa, dar şi echipe mai mari. Mi se pare că era în discuţie cu Juventus, cu ani în urmă, dar nu s-a concretizat. În ultima perioadă a avut oferte din Serie A, dar a preferat să rămână la Lazio şi a făcut o alegere bună. Demonstrează că a ajuns pe merit unde a ajuns. E greu să stai atâţia ani la o echipă în Italia. Nu sunt multe exemple: Totti, Del Piero, Maldini”, a declarat Renzo Rossi la Look Sport LIVE.

Citește și:

Legătura dintre suflet, cruce, post și iubire: ”El ne-a învățat să transformăm suferința în biruință”

Previous OFICIAL Dinamo a bifat un nou transfer
Next Fabuloasa metodă a lui Mulțescu prin care-și motivează jucătorii: ”Acolo este cârma”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *