Ștefan Radu: ”Am crescut în galeria lui Dinamo”. Ce decizie a luat referitor la națională


Ștefan Radu a luat decizia finală în ceea ce privește viitorul său la echipa națională a României. Selecționerul echipei naționale, Cosmin Contra, a mers împreună cu finul său, Adrian Mutu, în Italia, la Roma, în încercarea de a-l convinge pe fostul fundaș al lui Dinamo să se întoarcă la națională și să joace când vrea el

Prezent la decernarea premiilor biancoceleste, unde a fost recompensat pentru atașamentul față de club dovedit în mai multe rânduri (este veteranul echipei, de 10 ani pe „Olimpico”), apărătorul în vârstă de 31 de ani a anunțat: „Nu mă întorc la «națională». Decizia e luată”.

„Accidentările mi-au afectat randamentul, dar mă simt bine, datorită acestui grup puternic”, a mai spus fundașul, încheind: „Nu voi uita niciodată ziua de 26 mai 2013, când am cucerit Cupa ce va rămâne în istorie, în fața Romei. Cu o săptămână înainte, ultrașii ne-au avertizat: «Ori câștigați trofeul, ori plecați toți!». Și am învins. Am crescut în România în galeria lui Dinamo și îmi place să sărbătoresc victoriile cu fanii”, a declarat Ștefan Radu.

El a vorbit și despre planurile sale de viitor: „Îmi voi încheia cariera la Lazio. Mai am peste doi ani de contract și mă înțeleg foarte bine cu antrenorul Inzaghi și cu cei din stafful său”.

Previous VIDEO Cosmin Moți, gol superb în campionatul Bulgariei
Next Miriuță are probleme mari de lot: ”Nu mai poate.”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *