”Spiderman” știe cum poate fi învinsă FCSB: ”Așa să jucăm”


”Spiderman” Piscitelli a salvat din nou echipa după ce a apărat senzațional un penalty în meciul cu Voluntari. Portarul italian însă își avertizează colegii înaintea meciului cu FCSB.

”A fost un meci greu pentru noi, știam că trebuie să câștigăm, am început cu ceva probleme pentru că ei erau rapizi, au stat pe contraatac, le-am dat multe șanse. Așa că ne-am făcut singuri un meci dificil, dar cu puțin noroc și pentru că ne-am comportat ca o echipă, am luat cele trei puncte. Ăsta este cel mai important lucru.

Da, acum am văzut mingea foarte bine, nu vreau să vorbesc despre zvonurile conform cărora aș avea probleme de vedere, sincer!

Nu am fost eu Spiderman, chiar cred că în acest moment nu este despre o greșeală sau un jucător care face ceva special, este vorba despre a crea o inimă a echipei. Trebuie să demonstrăm că atunci când suntem atenți vom fi o echipă puternică mereu. Chiar dacă facem greșeli, dacă jucăm bine și ne luptăm ca o echipă, câștigăm la finalul meciului.

Am așteptări mari de la derby-ul cu FCSB, am emoții, știm că este unul dintre cele mai importante meciuri pentru noi, pentru suporteri, pentru toată lumea. Trebuie să ne luptăm din primul minut și trebuie să stăm concentrați și să jucăm inteligent. În astfel de meciuri dacă faci greșeli nu cred că ai șanse mari la un rezultat pozitiv, pentru că meciul va fi mult mai dificil.

Nu știu câți suporteri vor veni la Arena Națională, stadionul este impresionant, dar sper ca toți suporterii să vină să la acest meci.

Mesajul meu pentru suporteri e următorul: ”Să veniți toți și să ne susțineți cu FCSB”.

Noi sperăm să câștigăm. Pentru mine cel mai important este să ducem meciul în direcția bună, să ne luptăm, să jucăm inteligent, să fim concentrați, să controlăm mingea.

Derby-ul este derby. Nu există favorite. Câteodată câștigi, câteodată pierzi”, a declarat Ricardo Piscitelli.

Citește și:

Previous Ce l-a mirat pe Puljic la primul meci: ”A fost ciudat”
Next Pigliacelli apără la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *