Speranța moare ultima. Ce vor șefii lui Dinamo


Dusan Uhrin a readus speranța la Dinamo. Atât a suporterilor, cât și a conducătorilor, care i-au explicat clar că în cazul un nou an în play-out ar fi un dezastru pentru echipa din Ștefan cel Mare. Cehul a fost adus să găsească bagheta magică și să înfăptuiască o minune sezonul acesta. Cu jucători liberi de contract, cu o parte dintre jucători care au salarii foarte mici și nici alea plătite la timp, să-i motiveze și să fie la finalul sezonului regulat în primele șase echipe din Liga 1.

Conducătorii așteaptă peste 6.000 de suporteri la meciul cu Gaz Metan Mediaș, o victorie mâine seară fiind un pas important spre îndeplinirea acestui obiectiv – play-off-ul. Dinamoviștii au mai învins de multe ori pe medieșeni acasă, doar că acum datele problemei s-au schimbat, iar formația lui Uhrin are mari probleme medicale înaintea acestui meci. Fundaș stânga de meserie nu are, Corbu fiind suspendat, iar Sin accidentat, Montini va fi menajat din cauza unei mici accidentări la coapsă, iar Neicuțescu va lipsi trei luni după ce s-a descoperit că are probleme mari la genunchi și va merge la operație în Turcia, la Acibadem.

Citește și:

Prima veste bună din această săptămână pentru Dusan Uhrin: ”E mică, mică, mică”

-->
Previous Prima veste bună din această săptămână pentru Dusan Uhrin: ”E mică, mică, mică”
Next Săptămâna veștilor proaste. Decizie forțată luată de ”câini”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *