Spaniolii îi vor Budescu și Alibec, echipa însă așteaptă banii EXCLUSIV


-->
Dinamoviștii visează frumos după ce clubul a fost preluat de spanioli. Doar că în fapte deocamdată nu s-a transpus nimic.

Vineri seara, reprezentanții spaniolilor au ajuns la Săftica, dar nimeni nu a vorbit cu jucătorii, care habar n-au ce o să se întâmple mai departe, nici ce antrenor vor avea și nici programul până la începerea campionatului. Iar fotbaliștii mai au o problemă foarte mare! Au salarii restante pe 3 luni, iar astăzi era de obicei ziua când li se vira leafa în conturi.

Astăzi Rufo Collado după meciul școală avut la Săftica a vorbit puțin cu fotbaliștii și i-a asigurat că lucrurile se vor schimba în bine la Dinamo. Iar din informațiile doardinamo.ro jucătorii vor fi plătiți marți sau miercuri, după ce vor intra banii din drepturile tv.

În ceea ce-i privește pe Budescu și pe Alibec, ambii își doresc să vină la Dinamo, dar există slabe șanse ca mutarea să se realizeze. Ioan Niculae nu are de gând să renunțe la clauzele pe care le au cei doi și le-a plătit ieri integral salariile restante ca să nu poată fi declarați liberi. Budescu are 800.000 de euro, iar Alibec este de vânzare pentru 1,2 milioane de euro! Greu de crezut că spaniolii vor scoate 2 milioane de euro doar ca să dea o lovitură de imagine.

Citește și:

Primul jucător care poate semna cu Dinamo: ”Sunt dispus”

Previous Primul jucător care poate semna cu Dinamo: ”Sunt dispus”
Next Suporterii din Program DDB dau detalii despre primul transfer

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *