Legia Varșovia este la un pas să-l transfere pe dinamovistul Deian Sorescu! Paweł Kiełbus, un cunoscut jurnalist polonez, a dat detalii despre afacerea care ar urma să se perfecteze în cel mai scurt timp.
Calificată în grupele Europa League, Legia vrea să se întărească și are de gând să pună pe masă chiar și un milion de euro în schimbul fotbalistului dorit și de FCSB.
ProSport a stat de vorbă cu un cunoscut jurnalist polonez, iar acesta este convins că Sorescu va fi în curând jucătorul Legiei.
„Legia este foarte aproape să îl transfere pe Deian Sorescu de la Dinamo. Știu din surse sigure că au fost făcute două oferte: 700 de mii de euro plus procente dintr-un viitor transfer sau un milion de euro pe loc. Părțile sunt aproape să bată palma”, a dezvăluit Paweł Kiełbus, un reputat jurnalist sportiv polonez, pentru ProSport.
Citește și:
Anunțul lui Mureșan: ”Avem jucători în vizor. În derby, nu prea există o favorită”

No Comment