Sorescu dezvăluie pe cine a sunat imediat după meci


Deian Sorescu este noua vedetă din lotul lui Dinamo după ce a arătat că ştie fotbal şi a şi reuşit să marcheze primul gol în tricoul ”câinilor”. El a acordat un interviu pentru gsp.ro în care a explicat cum a trăit momentul debutului și ce planuri de viitor are cu echipa din Ștefan cel Mare.

”Nu mă așteptam, sincer să fiu. Am intrat însă foarte bine în joc. A fost debutul perfect pentru că echipa a câștigat prin golul marcat de mine. Am primit foarte multe mesaje, dar primul lucru pe care l-am făcut după ce am plecat de la stadion a fost să o sun pe iubita mea, Melania. Mi-am dorit să vorbesc cu ea întrucât e departe de mine, la Timișoara. Lucrează acolo și nu a putut să vină la meci. Am zis că vin eu întâi, să mă acomodez cu orașul, cu oamenii, și după aia s-ar putea să vină și ea să locuiască cu mine. E un pas mare în carieră, însă vreau să fac totul treptat și, cel mai important, să o fac de plăcere. Sper să ajung cât de sus se poate”, a declarat Deian Sorescu.

Citește și:

Sorescu i-a impresionat și pe adversarii din Liga 1: „Tehnic stă bine, are și forță”

-->
Previous Sorescu dezvăluie cine l-a adus la Dinamo: ”Cu el am discutat zilnic”
Next Câte bilete au dinamoviștii la derby-ul cu FCSB

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *