Dusan Uhrin a antrenat în mai multe campionate, dar ceea ce i se întâmplă în România e de domeniul fantasticului. Fostul antrenor al lui Dinamo, care a plecat în urma unui complot pus la cale de conducerea din acea perioadă, dar și după ce Florin Prunea a oferit un episod șocant în cantonament când beat, noaptea, i-a spus că se ocupă el să-l dea afară, acum pățește un lucru incredibil și la Mediaș.
Prosport Live a dat publicității ieri o înregistrare video prin care noul președinte al celor de la Gaz Metan, Valentin Iordănescu, invoca Guvernul României dar și oameni puternici care stau în spatele grupării și care-l vor dat afară de la club pe Dusan Uhrin. Avea varianta să-și aștepte banii până-n iarnă și să plece. Doar că tehnicianul nu vrea să i se întâmple ca la Dinamo, să aștepte luni de zile și să nu-și recupereze banii pentru care a muncit.
Antrenorul a fost învinuit de club că el a dat acea înregistrare privată în presă și i-a fost suspendat contractul pe perioadă nedeterminată. În fapt, Gaz Metan s-a înțeles cu portughezul Jorge Costa de o săptămână, iar o parte din staff-ul acestuia fusese adus deja la club, la echipa a doua! Doar că după victoria categorică de la Iași s-au mai amânat negocierile și s-a așteptat înfrângerea cu Dinamo pentru a i se spune că trebuie să plece.
În această seară, la hotelul unde sunt cazați medieșenii în București a ajuns și Jorge Costa, dar acesta nu va sta pe banca lui Gaz Metan, ci Flavius Boroncoi și fostul dinamovist, Bogdan Pătrașcu. Cel mai probabil, tehnicianul portughez va fi prezentat după ce se va dovedi că motivele suspendării sunt reale cu probe.
No Comment