Sergiu Hanca, mesaj emoționant: „Am început să plâng”


Scene de groază ieri în meciul Danemarca-Finlanda. În minutul 43, vedeta danezilor și unul dintre cei mai buni mijlocași din lume, Christian Eriksen, s-a prăbușit din senin pe teren. În ajutorul acestuia a sărit imediat căpitanul acestuia, Simon Kjaer, iar mai apoi și medicii.

Sergiu Hanca, fostul fotbalist al lui Dinamo, a acordat un interviu exclusiv pentru Telekom Sport. Acesta și-a adus aminte imediat de Ekeng, și a rememorat trăirile din acea perioadă.

„Sincer, mă uitam la meci şi când am văzut cum a căzut, am început să plâng. Mi-am amintit de Ekeng, am fost lângă el atunci şi… Lumea crede că în fotbal e foarte uşor. Probabil dacă întrebi 10 persoane ‘Ce vrei să te faci?’ 9 răspund fotbalist. Eriksen are tot, familie, bani, joacă la echipe puternice şi se întâmplă un moment ca acesta, faci infarct şi la revedere. Trebuie să apreciem ce avem, să încercăm să ne punem obiective să muncim mai mult pentru a fi mai buni din toate punctele de vedere şi să apreciem viaţa.

Cât te afectează?

– Foarte mult, din punctul meu de vedere, Danemarca va face doar act de prezenţă. Poţi să ai un caracter, mentalitate puternică, dar aici e vorba de viaţa unui om. Nu mai e vorba de fotbal, de faimă, de bani. E vorba despre viaţa oamenilor şi a coechipierilor. În mintea fiecăruia, inclusiv în mintea mea e ‘I s-a întâmplat lui, mi se poate întâmpla şi mie’. Nu ştiu dacă te mai poţi concentra foarte mult la fotbal Drept dovadă şi statistica lor, au avut 20 şi ceva de şuturi şi n-au dat un gol, au ratat şi penalty, care cu siguranţă era bătut de Eriksen”, a spus Sergiu Hanca pentru Telekom Sport.

Cât ţi-a luat să-ţi revii?

– Mi-am revenit, dar mă gândesc mereu la el. Apreciez altfel viaţa, din acel moment am început să mă schimb, apreciez chiar şi oamenii care te înjură. Am multe momente când mă gândesc la el şi mă gândesc cât de vesel era şi optimist şi s-a stins atât de repede. E greu, în ani trece, dar nimic nu se uită. După ce s-a întâmplat cu Ekeng, au fost patru nopţi în care adormeam la 5 şi mă trezeam la 7. Nici eu nu mai ştiam dacă am dormit sau nu”, a mai spus Sergiu Hanca.

Citește și:

Reacția lui Rednic: ”Nu m-a sunat nimeni. Nu s-a vrut”

-->
Previous Mircea Rednic lovește în Dinamo: „M-a deranjat”
Next 3 jucători din Liga 1 pe lista lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *