Vești bune pentru Dinamo de Dragobete! Dorin Șerdean va vinde pachetul de acțiuni de 72.27% pe care-l deține la Dinamo. Cei de la Fanatik scriu că firma Red&White va intra în posesia acțiunilor.
Dinamo va scăpa de Dorin Șerdean. Fanii roș-albi au aflat azi că acționarul majoritar a acceptat oferta celor de la Red&White pentru pachetul pe care-l luase de la Pablo Cortacero. Omul de afaceri din Alba Iulia va fi mai bogat cu 500.000 de euro după această afacere. Anunțul ar putea veni chiar în următoarele ore. Dacă nu, luni.
Cine este noul acționar majoritar?
Red&White este o societate cu răspundere limitată creată special pentru această tranzacție, iar apoi va fi o societate pe acțiuni. Chiar și grupul imobiliar The One, care a negociat anul trecut preluarea lui Dinamo, este implicat în această afacere.
Pentru cei de la Dinamo a fost o surpriză să afle că clubul va avea alt acționar majoritar. „Nu avem nicio implicare, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu trebuia pentru a-și ceda unii altora acțiunilor”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo.
Noii proprietari vor fi cu ochii pe procesul prin care Planul de reorganizare modificat va fi sau nu aprobat. Curtea de Apel va judeca această cauză pe 26 aprilie, iar cei de la Dinamo speră ca Asociația Peluza Cătălin Hîldan să devină acționar majoritar, transformând împrumuturile făcute către club în acțiuni.
No Comment