Sentimente aparte de neputință în Ghencea


CSA Steaua și Dinamo au oferit derby-ul etapei a patra din play-off-ul Ligii secunde. Anunțul conform căruia roș-albaștrii ar putea promova la finalul acestui sezon în Liga 1 a turnat și mai mult gaz pe focul acestui duel. În Ghencea, steliștii au profitat de gafele incredibile ale fundașilor dinamoviști și s-au impus cu 2-0.

Suporterii au luat cu asalt Ghencea. Aproape 15.000 de fani ai ambelor formații erau deja în tribune cu jumătate de oră înainte de primul fluier al centralului Găman. „Dinamo, sentimente aparte” a stat scris pe toată peluza ocupată de roș-albi. Miza dinamoviștilor era mare. Un succes i-ar fi ținut aproape de al doilea loc care va duce direct în Liga 1, astfel că Ovidiu Burcă a decis să păstreze formula de start cu care a distrus Oțelul etapa trecută.

Meciul a început… cu o pauză. Torțele aruncate din peluza dinamovistă au întrerupt derby-ul preț de câteva minute. Prima ocazie a partidei a adus un penalty pentru gazde. În minutul 18, Patriche nu s-a înțeles cu Oncescu, portarul nu a ieșit să degajeze, iar contactul dintre fundașul dinamovist și Chunchukov a fost văzut drept neregulamentar de centralul partidei. Chipirliu și-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri și a deschis scorul.

Minutul 24 i-a găsit pe dinamoviști pentru prima dată periculoși în careul stelist. Giafer a plonjat spectaculos după o minge centrată dintr-o lovitură liberă, însă a trimis pe lângă. Imediat, Chipirliu a reușit dubla, la o nouă gafă uriașă a defensivei dinamoviste. Oncescu i-a trimis mingea lui Larrucea în careul mic, acesta a fost blocat de atacantul stelist, care a împins mingea în plasă din 5 metri pentru 2-0. Cu  5 minute înainte de pauză, spaniolul a încercat să se revanșeze pentru greșeala de la golul 2. A bătut puternic o lovitură liberă de la 30 de metri, fără a nimeri însă ținta. Mult mai aproape a fost Ahmed Bani. După un atac prelungit, dinamovistul a șutat la colțul scurt, de la marginea careului mare, iar mingea s-a dus la o palmă de bară.

La 2-0 pentru Steaua la pauză, Burcă a făcut 3 modificări. Bena, Borcea și Țîră i-au înlocuit pe Neluț Roșu, Iulian Roșu și Ghezali. Borcea s-a văzut imediat în atac. A pus dreptul în loc de stângul la o minge trimisă de Larrucea în careu și balonul s-a dus pe lângă. Și Bena a venit la finalizare. La un corner, a sărit peste toți adversarii, însă mingea trimisă de el a fost chiar pe direcția lui Dincă. Imediat, Borcea a fost blocat în ultimă instanță, în 10 metri, de Sabău. Între aceste faze, Țîră a cerut penalty, după ce a fost faultat în careu, însă Liga 2 nu beneficiază de VAR.

10 cm i-au lipsit lui Țîră să rămână singur cu Dincă, la o lovitură liberă bătută inteligent de Bani. Speranțele dinamoviștilor s-au spulberat de tot cu 20 de minute înainte de final. Patriche a luat foarte ușor al doilea galben și a fost eliminat, după un fault la Chipirliu, undeva lângă linia de aut. La poarta cealaltă, Moura a centrat milimetric, Iglesias a pus capul, însă mingea a trecut puțin peste transversală.

Dincolo, Kayondo a trimis mingea în plasa porții lui Oncescu, însă centralul Găman fluierase deja un fault în atac, la Bena. Arbitrul i-a enervat non-stop pe dinamoviști. Tras de tricou secunde bune de un adversar, Iglesias a cerut justificat un galben pentru stelist, însă a primit doar el un avertisment. Țîră a mai cerut un penalty, pe final de meci, însă Găman nu a dat nimic.

În urma acestui meci, Dinamo are 38 puncte și este pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2. Steaua (47), Poli Iași (46) și Oțelul (42) sunt în fața echipei lui Burcă. Etapa viitoare, Dinamo va primi vizita celor de la Poli Iași, pe Stadionul Arcul de Triumf.

CSA Steaua – DINAMO 2-0

CSA Steaua: Dincă – Drăghici, Al. Sabău, Beța, L. Corbu – Ad. Popa (59 Balgiu), Bărbulescu (59 Enceanu), Șt. Pacionel, Bodișteanu (68 Oroian) – Chunchukov (66 Kayondo), Chipirliu.

Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Patriche, Amzar – Iglesias, Larrucea, N. Roșu (46 Bena) – I. Roșu (46 Borcea), Ghezali (46 Țîră), Bani.

 

Citește și

Dana Nălbaru, „roaba lui Iisus”: „Am învățat că poți trăi în lume, dar nu cu lumea”

 

 

Previous Burcă nu schimbă echipa câștigătoare
Next Marius Avram acuză greșeli de arbitraj în derby

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *