Selmani recuperat pentru meciul cu Rapid


Dinamo se pregătește pentru derby-ul cu Rapid, din runda a treia a play-off-ului Superligii. Antrenorul „câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), se confruntă cu dificultăți în stabilirea echipei de start.

Astrit Selmani (27 de ani), atacantul lui Dinamo, a ajuns de urgență la spital după derby-ul pierdut de „câini” în fața celor de la FCSB, scor 1-2.

Atacantul kosovar a suferit o comoție în timpul meciului, după ce a fost lovit în cap de Valentin Crețu. Deși a rămas pe teren până la final, Selmani a fost transportat la spital după fluierul de final.

În repriza secundă a partidei de pe Arena Națională, Selmani a intrat prin alunecare și a reușit să recupereze mingea, însă l-a doborât și pe Vali Crețu, aflat în posesia balonului. În cădere, fundașul dreapta de la FCSB l-a lovit involuntar cu călcâiul în cap pe atacantul dinamovist.

Antrenorul Zeljko Kopic a declarat pentru GSP că Selmani se simte mai bine și are șanse mari să fie titular în derby-ul cu Rapid.

Dennis Politic (25 de ani) nu va fi disponibil pentru derby-ul cu Rapid. Extrema stângă a absentat de la ultimele antrenamente și va fi indisponibil pentru o perioadă cuprinsă între 4 și 8 săptămâni.

Jucătorul a resimțit dureri la bicepsul femural al piciorului stâng și, vizibil afectat, a început să plângă. A părăsit imediat terenul, nereușind să mai continue jocul, ceea ce sugerează o accidentare serioasă. Decepția sa a fost evidentă și pe bancă, unde a fost surprins în lacrimi.

Citește și:

Cea mai frumoasă plajă din Europa e în Cipru

Previous Dinamo s-a înțeles cu Cristi Mihai
Next Nicolescu a anunțat două plecări de la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *