Șef nou la Dinamo


Asociației Peluza Cătălin Hîldan Dinamo deține o cotă de 20,06 % din SC Dinamo 1948 SA. Pablo Cortacero conduce, în continuare, clubul în acte prin firma Lotus Perfect Products – pe care a preluat-o de la Georgian Drăghia, omul de încredre al lui Ionuț Negoiță. Astfel că spaniolul deține peste 72% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA. Și, chiar dacă a fost îndepărtat din organigramă, după ce fanii au preluat puterea în Consiliul de Administrație, acesta nu vrea să-și cedeze cota, iar în aceste condiții clubul pare blocat în acest conflict juridic.

Conform Playsport, la Dinamo va urma o nouă ședință a Consiliului de Administrație, săptămâna viitoare. Acest lucru vine după ce Constantin Eftimescu (69 ani), omul care l-a înlocuit, după un plan al suporterilor, pe Pablo Cortacero în funcția de președinte CA, urmează să renunțe la statutul său.

Fostul portar al „câinilor” din anii 80 a anunțat că nu dorește să mai rămână în această funcție, a invocat vârsta și, încă din timp, le-a transmis celor de la Asociația Peluza Cătălin Hîldan Dinamo că, în vară, se va retrage.

Am spus că pot sta până în vară. Dar nu am pus o condiție în acest sens. Eu am spus că pot sta până în vară, pentru că vreau să stau acasă cu familia. Eu le-am spus foarte clar în momentul în care au venit și mi-au propus această funcție, le-am spus că nu pot sta mai mult de până în vară. Așa a fost să fie” – Constantin Eftimescu – Aprilie- pentru Fanatik.

Șef nou în C.A

În aceste condiții, dinamoviștii au fost nevoiți să se orienteze de urgență și, în locul lui Eftimescu, care deține și funcția de director general interimar, va fi cooptat un alt „om de casă”. Este vorba de Adrian Alexandrescu, unul dintre cei mai vechi oficiali ai „câinilor”, cel care, mulți ani, încă de pe vremea în care clubul era condus de garda veche formată din Borcea, Badea, Turcu și ceilalți acționari, ocupa funcția de director al departamentului de relații internaționale.

„Domnul Eftimescu a spus că vrea să plece în concediu și, în acest sens, o să-i lase mandat domnului Alexandrescu, însă toată lumea știe că a obosit și, așa cum a spus de mai multe ori, mai ales că se aproape de 70 de ani, nu prea mai are puterea să stea în această funcție. În plus, dânsul nu avea nicio putere, pur și simplu executa ce-i transmiteau cei din DDB”, au declarat surse din cadrul clubului din dinamovist pentru PlaySport.ro.

Citește și:

Dragoș Grigore la Dinamo? „Ne-am văzut”

-->
Previous Motivele absenții din cantonamentul din Turcia ale unui titular
Next Un oficial pleacă de la Dinamo la Voluntari

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *