Dinamo a avut o serie de jucători împrumutați sezonul trecut, jucători ce se vor întoarce înapoi la club. Cel mai probabil aceștia vor fi păstrați în lot, căci cu greu se vor găsi jucători noi să fie aduși.
Mihai Neicuțescu (22 ani) a fost împrumutat la Chindia Târgoviște, dar a jucat doar 15 meciuri, mereu intrând din postura de rezervă. Atacantul se va întoarce înapoi la clubul unde a făcut junioratul, dar consideră că va trebui să își ridice nivelul pentru a putea ajuta echipa.
Neicuțescu a oferit un interviu amplu în FANATIK și a mai discutat și despre conflictul cu antrenorul Cosmin Contra, despre patronatul spaniol, pe care l-a desființat din temelii.
Mihai, ești bucuros că revii la Dinamo?
– Îți dai seama. E clubul la care am copilărit. Vreau să joc, pentru că la Chindia consider că am evoluat prea puțin. Pentru mine e un capitol închis. E diferență mare la nivel de antrenamente între Chindia și Dinamo, adică sunt cu totul alte condiții la Săftica. Acolo nu își permit să facă ce se face la Dinamo. Vreau să rămân la Dinamo cel puțin un an. Mai am doi ani contract.
A venit momentul să primești și tu o șansă?
– Eu zic că da. Mai ales că e mare nevoie de atacanți. Îmi doresc să joc. O șansă o are toată lumea. Dacă merit, sper să fiu pe teren. Am puțin de recuperat, pentru că sezonul ăsta nu prea am jucat și mă pregătesc și în vacanță. Vreau să fiu apt 100% la startul campionatului. Anul ăsta e vremea să demonstrez, nu știu ce se va întâmpla după asta. O să rămân la Dinamo și o să fac tot posibilul să joc. Dusan Uhrin știe cel mai bine cine va merita să joace.
Ai lucrat cu Dusan Uhrin. Cum ți se pare ca antrenor?
– Dusan Uhrin e un antrenor bun, cu experiență și care știe să gestioneze momentele grele. Sunt de părere că tot cu el vom face treabă. Depinde doar de noi și de voința fiecăruia. Venirea lui a fost foarte importantă pentru Dinamo. Nu știu câți antrenori ar fi reușit asta. Are o experiență foarte mare.
Comunică bine cu jucătorii?
– Într-adevăr, este un foarte bun mentor și psiholog. Comunică foarte bine cu jucătorii, chiar dacă nu știe română. E genul de om care știe să pună problema și să îți arate ce e important de fapt. Face antrenamente bune și de mare intensitate.
Mai ai bani de luat de la Dinamo?
– Chindia trebuia să îmi plătească integral salariul, dar deocamdată nu am primit nimic. Au fost probleme cu noul stadion, virarea banilor de către Consiliul Local și nimeni nu e plătit.
Citește și:
Sorescu este dezamăgit: ”Aș fi preferat să-mi strice vacanța”
No Comment