Se întoarce la Dinamo? ”Ar fi extraordinar pentru fotbalul românesc”


Ioan Andone știe cine ar fie omul potrivit la locul potrivit dacă ar accepta să se întoarcă în Ștefan cel Mare. Mircea Lucescu a refuzat de curând Beșiktaș și Fenerbahce și ”Fălcosul” consideră că ”Il Luce” ar putea să se întoarcă acum să mai antreneze în fotbalul nostru.

”Eu cred că mai antrenează nea Mircea. E foarte verde, în putere, mă bucură asta. La experienţa lui şi tot ce are, cred că şi dacă se va implica la un club din România ar fi extraordinar pentru fotbalul românesc. ‘Nea Mircea are experienţă mare, are relaţii. În lumea asta, ca să creşti trebuie să ai contacte, nu poţi să creşti întâmplător niciodată. Creşti un an. (V-a spus de ce nu a vrut să se ducă în Turcia?) Am vorbit cu el, a zis că nu e momentul. A analizat tot ce se întâmplă acolo, pentru că e normal, are atâta minte, ştie cât e bugetul, lui i se cere campionatul din prima. Nu că stai, că mai vedem. El poate să refuze, după atâţia ani”, a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.

Citește și:

EXCLUSIV Decizie INSPIRATĂ luată de conducerea lui Dinamo

-->
Previous VIDEO Campioni. Dinamo se întoarce de la Hațeg cu un trofeu frumos
Next EXCLUSIV Decizie INSPIRATĂ luată de conducerea lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *