Se anunță spectacol în tribune


Se anunță meci mare între ”U” Cluj și Dinamo. Fanii celor 2 echipe promoit o atmosferă de vis, mai ales că cele 2 galerii sunt înfrățite. Meciul va fi sâmbătă seară, de la ora 20:30, pe Cluj Arena.

FRF a decis luni data primei manșe, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, în timp ce al doilea meci de la baraj va fi între Chiajna și Chindia. Returul va fi duminică, 29 mai.

Forul federal a renunțat la regula golului marcat în deplasare, dubla confruntare se va disputa după regulamentul similar din Champions League, de exemplu. Jucătorii și conducătorii lui U Cluj speră ca propriii suporteri să revină la sentimente mai bune față de echipă, după acuzațiile lansate la finele meciului cu Hermannstadt (1-2), când ultrașii i-au ponegrit pe fotbaliști, i-au acuzat de blat și de nepăsare!

Ardelenii speră într-o asistență cel puțin egală cu cea din partida cu sibienii, când 22.000 de oameni au fost pe Cluj Arena.

Cum văd jucătorii lui ”U” meciurile de baraj

„E OK așa, trebuie să luăm avantaj în meciului de acasă și la București doar să punem punct. Fanii adevărați vor fi alături de echipă”, a reacționat Alexandru Boiciuc pentru GSP.ro. Atacantul este jucătorul care în urmă cu o săptămână a dialogat cu suporterii furioși după eșecul cu Hermannstadt.

„Până la urmă nu contează ordinea meciurilor. Trebuie să ne facem treaba și la Cluj, și la București. Dacă vom juca bine, suporterii vor fi alături de noi, iar dacă vom promova, va fi perfect”, a completat căpitanul lui U, Romario Pires.

„Mi-e indiferent unde jucăm prima partidă, important e să iasă bine”, a reacționat Roberto Romeo, în consonanță cu alți coechipieri ai săi.

„Hmm, poate că era mai bine dacă jucam prima partidă pe terenul adversarului, dar nu mai contează. Este fotbal, orice se poate întâmpla. Oricum nici golul marcat în deplasare nu mai aduce vreun avantaj, așa că vedem ce va fi pe teren”, a spus și Martin Remacle.

Citește și:

Străzile din Centrul Vechi al Bucureștiului vor fi refăcute. Anunțul lui Nicușor Dan: ”Mulți ani”

-->
Previous Dinu oferă noi informații despre investitori
Next Anunțul PCH: „Va fi o deplasare istorică”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.