Schimbări importante săptămâna aceasta la Dinamo


Dinamo este obligată să facă schimbări importante dacă vrea să supraviețuiască în cel mai prost moment din istorie.

Fotbaliștii le-au transmis conducătorilor, în special lui Rufo Collado, să nu mai dea ochii cu ei și să evite să mai vină la Săftica la antrenamente. Mai mult, jucătorii l-au lăsat pe Collado cu mâna întinsă atunci când a venit să-i salute înaintea meciului din Trivale!

Alături de echipă, și acceptat, mai ales că are jumătate de secol la Dinamo, este Constantin Eftimescu, și delegat, și președinte al Consiliului de Administrație. Jucătorii se mobilizează unul pe celălalt pentru ultimele trei partide ale anului 2020, de la mesaje în vestiar, pe grupul intern de WhatsApp și în social media, comunicând astfel și cu fanii.

„Am făcut o treabă minunată ca echipă, încă 3 puncte. Mulțumim oamenilor care ne sprijină, detalii precum recepția făcută de fani înainte a pleca la meci ne oferă forță”, a transmis Juan Camara, autorul unui golazo la Pitești, referindu-se la atmosfera de derby creată de suporteri înainte de meci.

„Bravo familiei Dinamo, continuăm să fim puternici”, a scris și Magaye, care a trecut peste problemele psihice cauzate de restanțele salariale și-a revenit în echipă.

Dinamo are staff tehnic
De astăzi începe pregătirea etapei cu Poli Iași, iar la conducere a trecut Ionel Tersinio Gane. Care a luat act de dorința suporterilor și a jucătorilor, va continua atât cât îl vor ține bateriile. „Conjunctura a făcut să fiu aici, am vorbit cu Cosmin Contra, el m-a rugat să rămân, în aceste zile apăsătoare. Eu vreau să continui până la finalul sezonului, ne concentrăm să pregătim meciul cu Iașiul.

Aceasta dacă nu mai apare ceva zilele viitoare. Eu le mulțumesc încă o dată fanilor, au respectul meu, al nostru, pentru mesajele și toate acțiunile lor”, a comentat noul A1. „Jerry” va fi ajutat de Iulian Mihăescu și Cătălin Mulțescu, reveniți la echipă, solicitați în mod special de jucători.

Citește și

ULTIMA ORĂ Un jucător adus pentru că un judecător l-a ajutat pe Cortacero

Previous Mutu i-a dat un sfat lui Contra după ce a vorbit despre spanioli: ”Ar fi cazul”
Next ULTIMA ORĂ Un jucător adus pentru că un judecător l-a ajutat pe Cortacero

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *