Scene incredibile ieri la Săftica: ”A intrat cu umărul în mine, gest din ăla de bătaie” Exclusiv


Scene incredibile ieri la Săftica cu medicul Adrian Motoacă în prim plan. Deși ar fi venit să ajute gratis Dinamo cu un contract simbolic înregistrat de 1 leu ca să poată să stea pe bancă, Marius Iorga, șef al scouterilor și mâna dreaptă a lui Rufo Collando, a sărit la doctor în momentul în care a cerut materialele necesare pentru a-și face meseria. El a povestit ce a pățit ieri pe grupurile de whatsapp ale reprezentanților DDB.

”Băieți, ca să înțelegeți, în aceste condiții nu pot să ajut cu nimic, mă compromit medical, mi-a zis Contra că trebuie să înțeleg care este situația și să înțeleagă tot DDB-ul condițiile în care am lucrat eu. Și că mai bine că eu am venit astăzi aici. I-am spus că nu pot sta și nu mai pot veni și nu pot ajuta la meci.

Plus de asta, în momentul în care am cerut să cumpere un gel de 9 lei, trebuia să-i fac o ecografie, venisem cu ecograful pregătit la mine să-l văd pe Ehmann, Iorga a sărit cu un gest din ăla de bătaie de față cu cei patru spanioli. A zis: lasă mă clonțul mai joc. De față a fost Cătălin Andrei, kinetoterapeutul, Marco Ehmann, care vă poate confirma. A intrat cu umărul în mine, gest din ăla de bătaie, de stradă.

Mi-a zis Contra de dimineață, de cum am venit, să am grijă că s-ar putea ca din interior, știind că vin eu și că m-am luat la harță cu bucătarul, să am grijă să nu pic în capcanele astea. Fapt pentru care eu nu pot să lucrez în condițiile astea și cu genul ăsta de oameni.

Plus de asta, mai voalat sau nu, Luis, kinetoterapeutul spaniol, a spus că doctorul Bătineanu când a plecat a umplut sacoșele și a luat toate aparatele medicale, eu nu vreau să acuz pe nimeni, este ceea ce a spus spaniolul. Ieri era și ultrasunet și Tecar-ul, erau patru aparate aici. L-am întrebat, bun. Nu avem o pastilă, apă oxigenată, rivanol, n-avem o fașă de 3 lei de hârtie. A spus că doctorul a băgat în sacoși și le-a luat.

Ieșind afară, explicând spaniolilor și lui Iorga, a spus: ”Și acum ce vrei mă să facem? Stăm să facem anchete interne ce s-a întâmplat? Dacă ai venit bine”.

Păi bine, eu am venit să te ajut. A fost mai mult decât un afront la adresa mea, ca și când tu ești șeful și eu n-am voie să zic nimic și mai mult de atât, și acoperi jaful ăsta care continuă.

Este o imagine dezolantă, credeți-mă! E ca o uzină de pe vremea lui Ceaușescu care a fost jefuită de maiștri, de muncitori, s-au furat piulițe și șuruburi. Presa trebuie să afle și DDB-ul trebuie să scrie despre situația asta. Iubesc Dinamo, dar așa ceva nu pot să fac”, a fost mesajul vocal pe care medicul Adrian Motoacă l-a transmis celor din DDB.

Pe de altă parte, clubul a oferit astăzi un comunicat oficial.

Conducerea sportivă a echipei Dinamo București precizează prin intermediul site-ului oficial www.fcdinamo.ro că în cantonamentul de la Săftica nu a existat un conflict fizic sau verbal între Adrian Motoacă (medic, prezent la antrenamentul de ieri dimineață al echipei noastre) și Marius Iorga (membru al departamentului de scouting al clubului), așa cum s-a promovat eronat în mediul online sau în emisiunile sportive.

Iată, mai jos, declarațiile oferite de reprezentanții dinamoviști prezenți în cabinetul medical al echipei:
Rufo Collado: „Totul este fals în ceea ce spune acest medic Motoacă, referitor la conflicte fizice sau interne. Pare că el a venit cu un interes ascuns printre noi, deși se afișează ca un dinamovist pur, curat. Prin ceea ce spune, mințind, nu arată asta. Arată doar că încearcă să facă mult rău oamenilor de aici și tuturor dinamoviștilor prin aceste dezinformări. Eu am fost martorul discuțiilor de care povestește Motoacă și nu a existat niciun conflict între el și noi”

Marius Iorga: „Nu am avut niciun conflict cu Adrian, nu înțeleg de unde și cu ce scop sunt spuse aceste minciuni ale unui conflict fizic pentru că nu a existat sub nicio formă. Dimpotrivă, discuțiile au fost axate pe ceea ce avem nevoie rapid pentru ca Adi să-și poată desfășura activitatea pe parcursul acestei perioade în care el își arătase disponibilitatea de a ne ajuta, în urma discuțiilor avute, luni și marți, cu Dorin Șerdean și cu Alex Couto. Personal, l-am sfătuit ca de la Săftica să meargă la birouri pentru a-și finaliza discuțiile cu domnul Couto referitoare la colaborare și să prezinte un necesar pentru a-și putea desfășura activitatea în perioada următoare. Atâta tot!”

Marco Ehmann: „Am văzut și eu faptele relatate de medicul venit ieri la Săftica. Tot ceea ce s-a întâmplat în cabinet a avut legătură cu consultația pe care medicul mi-a făcut-o. Au fost discuții despre ce trebuie să fac eu în continuare, despre ce lipsește din punct de vedere medical la Săftica și ce este de făcut în pentru ca lucrurile să fie puse în ordine. Nimeni nu s-a bătut, totul e o minciună!”

Citește și:

FOTO DEZOLANTE Cosmin Contra mai face un gest de mare om: ”Cumpăr eu” Exclusiv

Previous Amenințare în direct la TV pentru spanioli: ”Poate lua o turnură dramatică”
Next Bogdan Bălănescu, anunțat că este dat afară plus suporterii au primit răspunsul spaniolilor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *