Scandal cât casa la grupele de copii de la CS Dinamo. Vineri seara a avut loc un eveniment incredibil iscat între doi puști din grupe diferite ale secției de fotbal CS Dinamo. E un incident care a fost la un pas să se lase cu consecințe dramatice.
”L-a înjunghiat cu foarfeca în spate. Au lipsit 2 milimetri să-i atingă plămânul”, spune antrenorul Claudiu Delcea despre elevul său care a lovit cu obiectul ascuțit, după ce fusese agresat în cameră. Este vorba despre doi juniori de 14 ani și 16 ani! Unul dintre copii a participat la lotul național U15, conform prosport.ro.
Scandalul s-a iscat aproape de miezul nopții la una dintre camerele căminului lui CS Dinamo. Sursele Prosport arată că un băiat de la grupa 2007, pregătită de Boris Keca, ar fi declanșat o dispută împotriva unor colegi de la grupa 2009, a lui Delcea. Iar cel care ar fi pornit inițial răfuiala a ajuns apoi la spital, rănit de unul dintre puștii agresați!
Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, afirmă că ”știm despre incident încă din seara producerii lui. Vom avea luni o ședință pe marginea subiectului. Oricum, pe trei dintre cei implicați i-am dat deja afară. Le oferim toate condițiile din punct de vedere sportiv, material, tehnic, dar dacă ei așa consideră că trebuie să se comporte, suportă consecințele normale. Nu putem să punem paznic la fiecare ușă din cămin”.
Popa mai adaugă: ”Din punctul meu de vedere, băiatul care a lovit cu foarfeca a vrut să se apere atunci. Nu el a declanșat scandalul. I-a produs o zgârietură colegului său, asta e ceea ce știu”. Șeful de la CS Dinamo spune că puștiul care a atacat cu foarfeca e din Craiova și a fost adus recent în club: ”A participat inclusiv la selecțiile FRF pentru constituirea naționalei U15”.
Citește și:
No Comment