S-a întors Șerdean: „A venit până la birou”


-->
Dorin Șerdean cel care deține pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo, ar căuta investitori pentru club. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, spune că Șerdean, cel care a fost demis în urmă cu mai bine de un an din funcția de președinte al lui Dinamo printr-o decizie luată în cadrul Consiliului de Administrație, a fost recent în vizită la sediul clubului, dar cei doi nu s-au întâlnit.

„Nu am discutat cu domnul Șerdean. Știu că m-a căutat. A venit până aici, la sediu. Dar eu nu locuiesc în București, în primul rând. Vin săptămânal pentru Dinamo. El m-a căutat în urmă cu trei săptămâni la sediu. Nu m-a sunat. A venit doar până la birou, nu m-a găsit și a plecat.

Mi-a spus cineva că ar căuta bani ca să ajute Dinamo. Dar este o informație pe care am primit-o de la cineva”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit Fanatik.

La data de 1 martie, Dorin Șerdean a preluat pachetul majoritar al acțiunilor clubului, deținut de Pablo Cortacero. Societatea Lotus Perfect Products SRL, care deține 72% din acțiunile lui Dinamo și care i-a fost cedată de Negoiță lui Cortacero, îi aparține acum lui Dorin Șerdean, fiind înregistrată la Registrul Comerțului de către acesta..

Șerdean a fost recent în Spania, acolo unde a negociat timp de o lună și jumătate cu Pablo Cortacero, convingându-l să accepte propunerea. Dacă ibericul nu vira 5 milioane de euro până la finalul lunii februarie, acțiunile lui Dinamo i-ar fi revenit lui Șerdean. Cortacero nu a plătit, astfel că Dorin Șerdean e noul acționar majoritar de la Dinamo.

Șerdean a venit la Dinamo în vara lui 2020, în același timp cu Pablo Cartocero.

Citește și:

Andrei Caramitru îl laudă pe Ciolacu: ”Bine”

Previous Gaz Metan și Clinceni depunctate din nou
Next Florin Prunea: „O să vedeți câți vor veni"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *