România a învins categoric Malta la ea acasă. Accidentare gravă pentru un dinamovist


România a făcut un meci foarte bun în Malta și se menține în calcule pentru o calificare la EURO 2020. Tricolorii au învins cu 4-0 după dubla lui George Pușcaș, golul lui Chipciu și reușita lui Denis Man din prelungiri.

România a început în forţă meciul din Malta şi a rezolvat soarta partidei în prima jumătate de oră. Puşcaş a deschis scorul, norocos, în minutul 7, iar apoi a făcut dubla în minutul 29. S-a făcut 3-0 în minutul 34, atunci când Chipciu a marcat cel mai frumos gol al întâlnirii.

Vestea proastă din prima repriză a fost accidentarea lui Nedelcearu, fotbalist care a fost transportat la spital, după o ciocnire dură cu un adversar. Fundaşul e suspect de fractură de piramidă nazală.

În partea a doua, ”tricolorii” au evoluat destul de modest, iar singurele tresăriri au fost în minutul 68, când Man, scăpat singur, a ratat şi Răzvan Marin a nimerit bara cu un şut frumos de la marginea careului.

Dennis Man a închis tabela în minutul 90+2, atunci când, scăpat pe contraatac, a reuşit să înscrie frumos, la colţul lung, pentru 4-0.

MALTA – ROMÂNIA 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+2)

Citește și:

Echipele de start pentru Malta-România. Ce se întâmplă cu Nistor și Grozav

-->
Previous Echipele de start pentru Malta-România. Ce se întâmplă cu Nistor și Grozav
Next BĂTAIE DE JOC. Ce se întâmplă cu un fotbalist al lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *