Reveniri importante în lotul lui Dinamo


Dusan Uhrin Jr. (54 de ani) a recuperat mai mulți oameni de bază pentru meciul pe care Dinamo îl va juca vineri la Mediaș.

Pentru partida cu Gaz Metan, una de antrenament împotriva puștilor medieșeni, în lot vor reintra Cristiano Figueiredo (31 de ani), Cosmin Matei (30 de ani), Antonio Bordușanu (17 ani) și Andrei Radu (25 de ani).

Dintre ei, portarul Cristiano și fundașul stânga Andrei Radu au șanse mari să fie folosiți încă din primul minut.

La capitolul absențe apare mijlocașul Antoni Ivanov (26 de ani), accidentat.

Cum ar putea arăta Dinamo în meciul cu Gaz Metan Mediaș: Cristiano – Moura, Carp, Jovanovic, A. Radu – Bordușanu, Răuță, Pierret, S. Filip – Ivanovski – Torje

„Am pierdut ultimul meci. Avem o șansă mică să evităm barajul, acum trebuie să ne concentrăm pe evoluții, avem la dispoziție o lună. Încerc să trag mai tare de jucători, trebuie să alergăm mai mult pe teren, nu e suficient pentru mine.

Trebuie să facem mai multe antrenamente, pentru ca jucătorii să fie apți la baraj. Vreau să văd și alți jucători, voi folosi și alți jucători la acest meci, trebuie să-mi arate dacă sunt în formă sau nu. Vom avea adversari buni la baraj, dar ne vom pregăti”, a spus Dusan Uhrin, într-o conferință de presă, conform GSP.

Citește și:

Oferte de nerefuzat pentru iunie la Pam Beach Olimp

-->
Previous Ce nume nou va avea echipa din Liga 1
Next Nicolae Badea pregătește lovitura decisivă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.