Rednic nu renunță la Dinamo: „Se va ajunge la judecată”


Conform FANATIK, Mircea Rednic nu a semnat rezilierea cu Dinamo şi sunt şanse mari ca diferendul dintre antrenor şi oficialii clubului să se rezolve în sala de judecată.

„Puriul” solicită banii la zi plus patru salarii pentru a semna rezilierea. De cealaltă parte, oficialii vor să îi plătească doar banii la zi, considerând că rezilierea unilaterală a fost făcută în condiţii legale.

Din informaţiile aceleiași surse, Mircea Rednic mai are de primit o parte din banii pe luna noiembrie şi pentru cele 21 de zile în care a fost în funcţie în luna decembrie, însă “Puriul” vrea şi patru salarii în plus.

Reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners, Răzvan Zăvăleanu, a explicat pentru FANATIK că sunt şanse mari ca acest diferend să se rezolve în sala de judecată:

“Este adevărat că nu a semnat nimic. Nu a fost o despărţire amiabilă. Lucrurile pot sta în două feluri, dar probabil se va ajunge la judecată. Ori se constată că l-am dat afară fără motiv şi atunci îi vom da patru salarii.

Ori se constată, aşa cum credem noi, că l-am dat afară pentru neîndeplinirea obiectivelor de performanţă şi atunci nu avem să îi plătim nimic decât banii până la data la care a fost disponibilizat, pe care îi vom plăti”, a spus Zăvăleanu pentru FANATIK.

“Noi aveam posibilitatea contractuală să reziliem unilateral cu Mircea Rednic în orice moment. Dacă ne înţelegeam bilateral să plece, era una, dar aşa, Rednic a fost disponibilizat”, a clarificat Zăvăleanu.

Citește și:

Burleanu și Stoichiță au plecat în Franța să discute pentru angajarea selecționerului: ”Doi iepuri dintr-un foc”

-->
Previous Mureșan: „Rednic mi-a cerut să desființăm Dinamo"”
Next Cu cine va juca Dinamo meciuri de pregătire+strategia de transferuri

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *