Rednic negociază să schimbe continentul. Îi calcă pe urme unui alt fost dinamovist


Mircea Rednic a refuzat câteva oferte de a semna în Liga 1, după ce s-a despărțit de Mouscron, dar e foarte posibil să înceapă o nouă etapă în cariera sa de săptămâna viitoare. Momentan în București, ”Puriul” a negociat în ultimele zile cu un club din Arabia Saudită și-ar putea să se dueleze acolo cu Marius Șumudică, acesta preluând pe Al Shabab.

Rednic este aproape să ajungă la Al-Faisaly, formaţie din prima ligă, susține Digi Sport. Sursele postului TV spun că astăzi s-ar putea ajunge la un numitor comun între părți. Tehnicianul a mai fost în Arabia Saudită, în 2004, la Al Nassr, o echipă puternică acolo. Al-Faisaly a terminat pe locul 6 în ediția precedentă, iar pe 12 mai a jucat și finala Cupei Regelui, pierdută, 1-3, cu Al-Ittihad. În istoria de 64 de ani a clubului, nu a câștigat niciodată campionatul. A cucerit, în schimb, Cupa Prințului Faisal bin Fahd pentru echipele din Diviziile 1 și 2 (al doilea, respectiv al treilea eșalon). La Al-Faisaly a mai antrenat un alt ex-dinamovist, Liviu Ciobotariu, din iunie 2015 până în mai 2016.

Previous Se mai face azi un transfer? ”Câinii” pleacă în Polonia
Next Scrisoare de mulțumire, emoționantă, a lui Jaime Penedo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *