Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a vorbit astăzi despre deplasarea de la Sepsi, pe care o va face împreună cu echipa cu trenul pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei. De asemenea, el a dat detalii de lot.
„Jordan și Rachid nu s-au antrenat, dar astăzi se vor antrena cu echipa. Și Papazoglou va fi în lotul pentru Sepsi.
Pe noi ne interesează meciul de sâmbătă, e bine să avem continuitate. Ei au demonstrat anul trecut că au o echipă bine organizată, Neagoe știe să-și pregătească echipa, interesul e foarte mare.
La noi lucrurile sunt clare, foarte clare, trebuie să câștigăm cele patru meciuri pe care le mai avem.
Montini nu cred că e dorit de multe echipe, a dat și el 6 goluri și gata vreți să ni-l furați? E un jucător foarte bun. Noi suntem corecți cu jucătorii așa că sigur va rămâne cu noi.
De la Hunedoara numai cu trenul veneam. La plimbări nu avem voie că e cu gripa asta. Mergem cu TGV-ul românesc. Ne spălăm pe mâini, mergem cu măști, în 3 ore suntem acolo.
E decizia lui să nu mai vorbească cu mine. El a început aceste discuții pe care nu le înțeleg. Eu chiar îi sunt recunoscător. Eu în viața mea n-am fost la Valentin Ceaușescu acasă, nu știu dacă l-am întâlnit de 4 ori. Iar la Standard m-a dus Giovanni Becali”, a declarat Mircea Rednic.
Citește și:
No Comment