Rednic are în vizor pe cel supranumit în trecut ”Messi de România”


Probleme pentru Dinamo în această perioadă. Deși Mircea Rednic a anunțat că are de gând ca până pe 9 ianuarie să aibă toți jucătorii noi la echipă, se pare că socotelile de acasă nu corespund cu cei din târg. Fotbaliștii nu se înghesuie să semneze cu formația din Ștefan cel Mare, pentru că nu sunt nici salarii mari, și nici perspective mari de a juca în play-off.

Unul dintre fotbaliștii pe care Rednic îi are în vizor este Florentin Matei, jucător care a mai fost în curtea ”câinilor” în 2013, pe vremea când antrenor era Gigi Mulțescu. Tehnicianul de atunci a considerat că pretențiile sale financiare sunt prea mari și perioada de probă s-a terminat cu un refuz al alb-roșilor, deși fotbalistul își declarase intențiile de răzbunare la adresa rivalilor de moarte ai “câinilor”:

“Vreau să arat că sunt fotbalist. Acum e timpul meu, acordați-mi o șansă și nu o să vă pară rău! O să aduc cândva victoria lui Dinamo contra Stelei, nu veți regreta aducerea mea“, declara acum 5 ani Florentin Matei, conform fanatik.ro.

Rednic îl apreciază foarte tare pe jucător, dar ar putea interveni o problemă. El este dorit și de FCSB în prezent și rămâne de văzut ce va alege de această dată.

Citește și:

Dan Nistor: ”Îmi iubesc comuna unde m-am născut, Rucăr. Mă mândresc că sunt un băiat de la țară”

Previous Dan Nistor: ”Îmi iubesc comuna unde m-am născut, Rucăr. Mă mândresc că sunt un băiat de la țară”
Next Unde își petrec dinamoviștii Sărbătorile

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *