Reacții VIOLENTE ale lui Dinu și Oprea după ce galeria a intrat în Consiliul de Administrație!


Cornel Dinu și Răzvan Oprea, susținătorii proiectului Asociația ”Dinamoviști pentru Dinamo”, au avut reacții dure și acide după ce Asociația ”Peluza Cătălin Hîldan” și clubul au confirmat pătrunderea în acționariat a galeriei. Fosta glorie a clubului a declarat pentru Gazeta Sporturilor: „Nu vreau să cred că așa cum l-am cunoscut pe domnul Negoiță va lega numele său și-al lui Dinamo 1948 de acela al câtorva nelegiuți care au mai rămas în «Peluza Cătălin Hîldan» și-au pângărit numele lui Cătălin și societatea care cuprinde anul înființării clubului prin ceea ce au făcut. Altfel s-ar adeveri înțelepciunea populară: «Spune-mi cu cine te iei, ca să-ți spun cine ești!». Nu cred că domnul Negoiță ar fi vândut acțiuni când toată lumea știe că acele acțiuni sunt sub sechestru”.
La rândul său, Răzvan Oprea a fost mai dur pentru sursa citată: „Domnul Negoiță ne-a mințit în tot acest timp. E o sumă mică, 25.000 de lei, 250 de acțiuni, dar gestul contează. Liderii aceia din PCH au încercat să distrugă proiectul nostru de la început, au fost unealta cuiva. Iar acel cineva s-a lămurit cine e, că tot strigau peste tot că sunt omul lui Badea sau al altcuiva. Hoții strigă hoții! Domnul Negoiță nu vrea să vândă cu adevărat, altfel n-ar fi apelat la această mașinațiune, ca să blocheze singurul proiect viabil de a cumpăra clubul Dinamo. Totul pare făcut pe ascuns, este o acțiune a unui om disperat care nu vor să vândă Dinamo unor oameni responsabili. Noi vom continua proiectul, fiindcă sunt oameni responsabili ce-și doresc acest lucru, suporterii sunt alături de noi”.

-->
Previous Clubul confirmă DECIZIA ISTORICĂ! Și motivează gestul suporterilor acționari
Next Ultimul new entry pe lista celor care ar vrea să cumpere Dinamo. Șeicul șeicilor!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *