Reacție oficială legată de venirea familiei Lucescu la Dinamo


Dinamo are nevoie în continuare de bani pentru a supraviețui, deși echipa este cu banii la zi. Toți angajații au fost plătiți pe 15 octombrie, chiar înaintea meciului cu Gaz Metan.

Venirea unui investitor serios ar fi ca o mină de aur pentru toată suflarea dinamovistă, însă momentan nimeni nu se înghesuie. Constituirea unui stadion nou în centrul Bucureștiului ar putea fi decisivă.

Acest lucru o spune și Gheorghe Nițu, unul dintre membrii marcanți ai programului DDB. Acesta a dezvăluit că Mircea Lucescu i-a spus că dorește să preia gruparea din Ștefan cel Mare. Condiția principală: construirea unei noi arene.

Iuliu Mureșan, directorul executiv al „câinilor roșii”, a oferit o reacție despre ipoteza menționată mai sus. Oficialul lui Dinamo a primit cu brațele deschise vestea, în cadrul unei intervenții telefonice avute la emisiunea Fotbal Club.

„M-aș bucura să vină Mircea Lucescu. Dacă ar veni o personalitate cum e Mircea Lucescu sau Răzvan, ar fi extraordinar. Nu am auzit, dar m-aș bucura. M-aș bucura dacă ar veni orice investitor care să ajute clubul să iasă din situația asta”, a declarat Mureșan.

Declarațiile lui Gheorghe Nițu

”Cu Mircea mă știu din facultate, eu eram la Agronomie și soția la ASE. O să vă spun ceva, poate nici măcar nu trebuie să o fac, el va prelua Dinamo! Mircea și fiul său, Răzvan. Să se facă stadionul și asta se va întâmpla, așa mi-a spus, că vrea să facă acest pas, că se gândește, însă trebuie să se construiască stadionul.

Eu am o vorbă: Dacă ceilalți au templu fotbalului românesc, stadionul Dinamo este ateneul fotbalului românesc. Se află în centru, iar pe acel gazon au călcat uriași fotbaliști. Eu, până la vârsta mea, i-am văzut pe toți și sunt mândru de asta.

Mircea Lucescu este singurul care poate să conducă acest ateneu, acest amfiteatru, pentru că el, toată viața, a construit. A construit, nu a dărâmat! Din nimic a făcut lucruri fenomenale, peste tot pe unde a trecut.

În plus, dacă el ar veni acasă, pentru că Dinamo e casa lui, Mircea ar fi ca un magnet, ar atrage foarte mulți oameni potenți din punct de vedere financiar. Cu unul dintre ei vorbiți chiar acum. Mircea Lucescu este ambasadorul mondial al fotbalului românesc”, a fost declarația omului de afaceri, pentru playsport.ro.

Citește și:

Cine-l blochează pe omul cerut de Rednic: ”O să-l sun”

Previous Ionuț Badea are încredere totală în Rednic
Next Un nou proces pierdut de Dinamo la TAS

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *