--> -->

Răzvan Zăvăleanu: ”Am început rebranduirea!”


-->
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al celor de la Dinamo, a comentat decizia lui Nicolae Badea de a-i interzice echipei să folosească denumirile de „FC Dinamo” și „Fotbal Club Dinamo București” în scopuri comerciale.

„Aș vrea să fac o precizare. Este vorba despre interzicerea de a folosi sintagma «FC Dinamo», nu «Dinamo». Marca Dinamo nu e o marcă exclusivă, mai e deținută și de alte entități. Nu am niciun fel de informații (n.r. – despre motivul deciziei lui Nicolae Badea), eu am fost într-o legătură cu domnul Badea, dar pe această temă nu am fost contactat, nu am purtat niciun fel de discuții.

Am avut niște semnale cu 2-3 zile înainte, de la niște persoane din anturajul său, că vom primi o notificare, nu știam despre ce e vorba. Este vorba despre folosirea comercială în primul rând a siglei cu câinii roșii, nu a denumiri Dinamo, pentru că până la urmă nu contează că e FC sau CS. Important e numele de Dinamo, dar vorbim de folosirea siglei în scopuri comerciale.”

Juventus, dat exemplu

„Trebuie să zic că această amestecătură cu multe cluburi nu e o chestie pe care ne-o dorim și de o bună bucată de timp am început niște demersuri pentru un rebranding, mai ales având în vedere faptul că Dinamo 1948 nu deține această siglă, care e destul de veche.

După cum ați văzut la marile cluburi, Juventus de exemplu, care se reinventează în permanență, cred că e nevoie de un rebranding și la Dinamo, cu ajutorul suporterilor. O să apară mai multe informații în curând. Probabil sigla se va schimba, ca lucrurile să fie clare, pentru că sunt prea multe echipe cu numele Dinamo în acest moment”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Notificarea trimisă de Badea clubului

Se interzice utilizarea mărcii FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREȘTI, a denumirii FC DINAMO și a domeniului fcdinamo.ro. De îndată, fără curgerea altui termen de grație. Prin excepție, se permite folosirea numai a siglei pe echipamentul sportiv al echipelor de seniori și juniori la antrenamente și jocuri, fiind activități/acțiuni non-comerciale.”

Citește și:

Sanoh: ”Dinamo va vâna fiecare punct”

-->
Previous Prima reacție a lui Nicolae Badea
Next Dinamo va juca oficial barajul de salvare

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.