Război total între Bonetti și Dinamo


Dario Bonetti a fost demis de la Dinamo, însă contractul său nu a fost încă reziliat. Antrenorul a plecat în Italia și, până la clarificarea situației sale, Sorin Colceag va asigura interimatul. „Câinii” sunt în discuții cu Mircea Rednic. Directorul executiv al formației din Ștefan cel Mare, Iuliu Mureșan, a oferit ultimele informații despre situația lui Dario Bonetti.

„Cred că vă interesează mult telenovela care este în desfășurare cu Dario Bonetti. După partida groaznică pentru toată suflarea dinamovistă și pentru mine, după acea umilință cu FCSB, eu mă așteptam să-și dea demisia. Am pierdut 5 partide la rând, încă una înainte, adică 6 din 8, deci lucrurile e clar că nu mergeau în direcția dorită de nimeni, nici de Dario. Faptul că echipa nici nu se apără, nici nu dă gol…sper că s-a schimbat acum, de când l-am numit antrenor secund pe Sorin Colceag. Până nu rezolvăm situația cu Dario Bonetti, nu putem pune pe nimeni principal.”

„Lipsește nemotivat”

Sper ca Dario să semneze rezilierea amiabilă, pentru că este cel mai bun lucru pentru toată lumea și sper să înțeleagă acest lucru. Nimeni nu are nimic cu el și chiar vreau să-i mulțumesc pentru că a venit într-un moment foarte greu pentru Dinamo, cum am venit și eu. I-am propus lui Dario o reziliere amiabilă, pe care el nu a semnat-o. Deși nimeni de la club nu i-a spus să plece, el a plecat în Italia. Nu știu dacă revine, când revine. Deocamdată, el lipsește nemotivat de la muncă, ceea ce nu e bine.

Contractul cu el are și o clauză de reziliere unilaterală, atât din partea lui, cât și din partea clubului. Putem ajunge și la acea clauză, dar cred că are inteligența necesară să semneze rezilierea amiabilă. S-au blocat negocierile cu Bonetti. El a discutat foarte mult, dar nu cu persoane din club. Am văzut pe niște mailuri și pe whatsapp, dar nu a discutat nici cu mine, nici cu directorul sportiv de la club. Nu știu de ce face acest lucru, dar eu îl aștept să vină la București, să ne dăm mâna, să-și ia la revedere de la jucători.”, a afirmat Iuliu Mureșan, într-o conferință de presă.

Citește și:

FOTO Emma Răducanu, primită ca o regină de tatăl ei, român

-->
Previous Mircea Rednic nu vrea să revină singur la Dinamo
Next Ce a spus antrenorul lui Dinamo la conferința de presă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.