Dinamo termină sezonul regulat într-o poziție total ingrată, fără suflu și fără idei de viitor. Cel puțin așa au arătat aseară în meciul cu Academica Clinceni. De ce au fost atât de neputincioși jucătorii pe teren nu și-a putut explica nici Gigi Mulțescu, care se teme să nu sfârșească înjurat de suporteri la finalul sezonului așa că a spus că el e dispus oricând să-și dea demisia.
Imediat au apărut nume de antrenor vehiculate în presă, Mircea Rednic și Florin Bratu. ”Mitraliera” ar veni imediat la Dinamo. De altfel Bratu a și anunțat că nu l-a contactat nimeni. Motivul este că fanii fac tot posibilul să-l convingă pe Gigi Mulțescu să rămână pentru că un nou șoc la echipă n-ar fi de bun augur și nici timp nu este să faci ceva, mai ales înaintea meciului de Cupa României de marți!
Așa că cel mai probabil ”Smurdul” va continua la Dinamo și-și va duce munca mai departe, el cerând însă ca liderii DDB să nu mai permită acte de indisciplină în sânul echipei și să-l susțină în momentul în care aceste lucruri se mai întâmplă pentru ca jucătorii să înțeleagă că la Dinamo nu e sat fără ”câini”.
”Eu sunt la dispoziția clubului. Acum înclin să mă opresc. Sunt confuz după ce am trăit aseară. S-au adunat multe, e stres. Și încă o problemă de asta… Fanii au zis să rămân. Așa ceva nu am trăit niciodată. Nu am mai văzut să fie 3-0 în minutul 17! Aseară am trăit niște lucruri…”, a declarat Gigi Mulțescu la Digi Sport Matinal.
Citește și:
Ministerul Sănătății, prima reacție după evacuarea Spitalului Foișor
No Comment