Răspunsul celor de la CNI la cererea suporterilor. Se va face sau nu STADION?


Mai mulți suporteri au trimis o cerere către Compania Națională de Investiții pentru a afla care este situația exactă a stadionului Dinamo care s-ar putea construi în locul velodromului. Cei de la CNI au răspuns acestora.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră privind construirea stadionului Dinamo ca parte a proiectului Euro2020, vă aducem la cunoștință faptul că CNI depune toate efoturile pe care legislația actuală le permite astfel încât acest obiectiv să se realizeze.

În acest sens, a fost introdus pe Lista de Sinteză a subprogramului «Complexuri sportive» noul amplasament propus de beneficiarul investiției, astfel încât să poată fi demarate procedurile de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, respectiv contractarea serviciilor de proiectare pentru realizarea studiului de prefezabiltate și fezabilitate.

Întârzierea în cazul acestui obiectiv, comparativ cu celalalte obiective asumate pentru Euro2020, nu poate fi imputată CNI, dat fiind faptul că amplasamentul propus inițial de către beneficiar, conform prevederilor legale în vigoare, nu putea fi preluat și promovat în cadrul programelor CNI.

Până la predarea de către beneficiar a unui amplasament care să îndeplinească toate condițiile din punct de vedere legal, CNI nu a putut demara nicio procedură de promovare a indicatorilor pentru construirea unui stadion în cadrul complexului sportiv Dinamo.

Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că CNI a comunicat public, prin intermediul site-ului propriu, www.cni.com.ro, și prin intermediul paginii de Facebook, orice modificare privind stadiul celor 4 obiective asumate pentru EUR02020. Acest lucru va fi realizat în continuare, până la finalizarea acestora” a fost răspunsul celor de la CNI.

Citește și:

Pe cine arată Gică Popescu cu degetul în cazul stadionului Dinamo

Previous Pe cine arată Gică Popescu cu degetul în cazul stadionului Dinamo
Next Un fost dinamovist va antrena Astra Giurgiu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *