Răspuns pe măsură a lui Mircea Rednic pentru Mircea Lucescu


Războiul declarațiilor dintre Mircea Lucescu și Mircea Rednic pare fără sfârșit. Selecționerul Turciei i-a transmis astăzi că ar trebui să-i pupe picioarele, iar antrenorul lui Dinamo i-a dat replica.

”Să-i spună lui fiu-său asta, nu mie. Nu el m-a învățat fotbal, doar m-a ghidat. Chiar nu-l înțeleg. Să-și vadă de echipa lui. Niciodată nu o să vorbesc rău de el, numai la superlativ și de omul Lucescu și de antrenorul Lucescu. Am lucruri mult mai importante decât ceea ce spune Lucescu în momentul de față.

Mă confundă cu Andone. Cele mai mari performanțe ale lui Dinamo au fost în 1983-84, când el nu era antrenor. Am jucat la Standard patru ani, nu e ușor să joci în străinătate. Pe unde m-am dus mi-am făcut datoria”, a spus Mircea Rednic.

Ce a declarat Mircea Lucescu:

„Doar n-o să-i dau eu telefon! Rednic ar trebui să-mi pupe și picioarele pentru ce am făcut eu pentru el! Deci se poate spune că eu n-am reușit, cu mijloacele și metodele mele, să-i transfer lui… cum să spun? …acest mod de a interpreta relația umană, n-am reușit, cu el n-am reușit… Pur și simplu. Adică e o înfrângere a mea, nu a lui… ”, a spus Lucescu pentru fanatik.ro.

Citește și:

Asta chiar e premieră! Cum vor ajunge dinamoviștii la munte pentru meciul cu Sepsi

-->
Previous Dezvăluire făcută de Rednic despre un marcator: ”Nu glumesc”
Next Asta chiar e premieră! Cum vor ajunge dinamoviștii la munte pentru meciul cu Sepsi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *