Florin Răducioiu îl contrazice pe Ovidiu Burcă. Antrenorul lui Dinamo a susținut ieri o conferință de presă care nu i-a fost pe plac fostului oficial al lui Dinamo.
Răducioiu: ”Păi cine le plătește facturile?”
”El nu a spus că are o echipă fantastică, că are un grup unit, a reuşit să-i unească şi să-i ducă pe drumul bun şi că a empatizat cu ei? Păi, dintr-odată te schimbi şi îi desfiinţezi pe băieţi când îşi cer nişte drepturi normale, tipice unui angajat? Au familii, prietene, iar ajungem la asemenea probleme. Burcă se contrazice singur.
Eşti practic incoerent în ceea ce spui şi ce faci. I-auzi, domnule, păi şi cine le plăteşte facturile? Cine le plăteşte, părinţii? Nu sunt jucători profesionişti? Atunci, lasă-i să se ducă să lucreze ca avocați sau să devină brutari, cofetari şi vin la Dinamo să joace numai duminica.
Devin amatori. Cum să spui asemenea prostie? Până acum, totul era perfect. Totul era bine, «suntem pe drumul bun, încercăm să ne batem la play-off». Cum poţi să spui asemenea lucruri?
Este incoerenţă totală, se dă cap în cap ce a spus el acum câteva luni. Îmi pare foarte rău pentru băieţi. Sunt aproape de băieţi, pentru că am fost jucător şi ştiu ce înseamnă, sunt dezamăgit de comportamentul lui Burcă.
Dacă eşti antrenor, trebuie să stai să răspunzi jurnaliștilor. Jucătorii te fac mare, jucătorii te trimit acasă. Se pare că el e încă tânăr şi nu înţelege aceste lucruri. Îşi merită soarta!”, a declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.
Citește și:
No Comment