Puljic, interviu furios: „Am fost lăsați ca niște câini”


Ante Puljic încă nu s-a întors în România și explică care este situația sa și a jucătorilor echipei din Ștefan cel Mare într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

– Ante, ce faci, s-a întâmplat ceva de nu ești la antrenamentele echipei?
– Din păcate, trebuia să plec de duminică, via Amsterdam, de la Split, doar că s-a introdus o regulă nouă în Olanda, prin care nu poți nici măcar tranzita această țară fără test coronavirus negativ. Am tot căutat soluții, am făcut luni dimineață și testul, aștept rezultatul. Sper ca miercuri să fiu la București, o să văd în funcție de rezultat. Cu toate că aceasta nu este singura mea problemă, personală.

– Adică?
– Și dacă vin la antrenamente, eu urmez un program separat de recuperare, întrucât am probleme cu genunchiul. Două-trei etape nu am cum să joc!

– Așa grav este?
– Ceea ce nu se știe este că am jucat cu dureri mari la genunchi încă de la meciul cu Viitorul, de la Constanța, de la o lovitură. O lună și jumătate de chinuri tot mai mari. Am jucat cu injecții în ultimele meciuri, suportând dureri mari. Și înainte de etapa de final cu Clinceni, am vorbit cu „Jerry” Gane: „Mister, mă doare de mor! Risc prea mult”. „Hai, Ante, trage de tine, fă ceva, joacă, n-am cu cine!”, mi-a zis. OK, am strâns din dinți, am făcut alte injecții, și am intrat pe teren. În ultimul sfert de oră m-am gândit că nu voi termina meciul, am vrut să cer schimbare, dar cine să mă schimbe?! Că nu avea cu cine.

Ante Puljic: „Dacă auzi că Pablo a trimis bani, crezi?!”
– Situația ta contractuală care mai e, vei semna diminuarea contractului, ce vei face?
– Eu știu că suporterii DDB vor binele lui Dinamo, fanii au făcut propuneri tuturor jucătorilor, dar este o situație ciudată. O să vedem! Când vin la București, detaliem aceste lucruri cu cei de la club, cu DDB. OK, tăiem salariile, dar pentru ce perioadă? Ce se va întâmpla cu banii din urmă? Dacă voiam să joc doar pentru bani, puteam pleca de multă vreme de la Dinamo! Sau nu mă întorceam.

– În Pablo Cortacero mai ai, mai aveți încredere?
– Problema lui cea mare este că ne-a promis ceva și nu s-a ținut de cuvânt. Situația la Dinamo e mai rea decât cu celălalt patron. Și va fi mai greu, sportiv, pentru Dinamo dacă mai pleacă 3-4 jucători până la startul sezonului. Deja am pierdut mulți jucători, dar încă mai suntem o echipă bună. Plus că ar trebui să mai vină niște transferuri, dar cine să mai vină în situația actuală de la Dinamo?! Săptămâna aceasta va fi decisivă, chiar va fi. Dacă auzi acum că Pablo a pus banii?! (râde cu poftă) Hai că e bună asta, nu? N-ar crede nimeni nici dacă ar vedea suma în cont!

Ante Puljic: „Doamne! Să nu dai tu un salariu de Crăciun!”
– Ce crezi că se va întâmpla cu Dinamo?
– Știe cineva?! Am înțeles că au sosit niște bani în club, nu știu ce se va face cu ei. Nu e o sumă mare, 20-30.000 de euro, de la niște sponsori, habar n-am detalii. Dar măcar să fie de startul sezonului, de testele coronavirus. Sunt multe lucruri anormale la Dinamo. Nu mai știi ce să crezi. De ce ai mai promite bani, „proxima semana”, dacă vrei să distrugi clubul?! Cine ar accepta să-și riște libertatea sau înjurături dacă totul e un scenariu?! Nu mai înțeleg nimic de multă vreme. Totuși, dacă mai pleacă 6-7 jucători, nu știu dacă vom vorbi de retrogradare, dar vor fi probleme uriașe!

– Cum este viața la Dinamo?
– Când e rău, toată lumea vorbește urât de Dinamo. Când e bine, nimeni nu vorbește de bine! Nu există nicio voce care să apere clubul, jucătorii. Dacă iubești clubul, măcar nu-l vorbi de rău! S-au spus multe minciuni printre adevărurile zise. În carieră, am fost pus în fața multor situații, am avut mai multe sau mai puține probleme, dar … Știi ce m-a deranjat cel mai mult?

– Ce anume?
– (se înfurie) Măi omule, a venit Crăciunul, a venit Revelionul, oriunde în lumea asta, se plătește un nenorocit de salariu. De ce? Pentru că este Crăciunul! Indiferent dacă crezi sau nu. E strigător la cer, ne-a atins, pe mine și pe colegi, faptul că am fost lăsați ca niște câini, pe drumuri, gen. Cum poți să-i păcălești pe oameni în așa hal?! Nu e vorba doar de Cortacero aici.

Ante Puljic: „Știe cineva că Nemec joacă având coastele rupte?!”
– Adică?
– Toți de la club sunt vinovați. Te duci și cauți bani, îi găsești. Ne-au tratat ca pe niște „piece of shit”. Poți accepta multe, dar nu și bătaia de joc de Crăciun. Sincer, pe cuvânt, chiar am crezut că Dinamo ne va plăti un salariu de Crăciun. Eu nu vorbesc că mor de foame, dar alții de la club poate nu au avut ce pune pe masă. Și atunci te întrebi: „Merită?”. Toată lumea a dat totul pe teren la Dinamo. Și a primit ce? Știe cineva că Nemec joacă de o perioadă cu două coaste rupte? Sau că Anton joacă doar cu injecții? Sau că Rici Grigore are probleme cu glezna? Le pasă celor de la club?

– Cum se vede situația din interior?
– Cu oricine vorbești de la club, auzi doar: „Nu e vina mea!”, „Nu e treaba mea”, „De ce-mi zici mie?”, „Nu vorbi cu mine”. Păi, a cui e treaba? Du-te și găsește bani! Dacă nu, joacă tu și mă duc eu! Ei stau la birou și așteaptă și sunt supărați. Poate cad banii din cer! Toată lumea e concentrată doar pe ideea de bani, dar nu se face nimic. Poți spune de Bălănescu orice, că am auzit, dar ăla se ducea, se ruga de oameni să dea bani, cum, necum, rezolva! Dacă Nemec poate evolua cu probleme la coaste, fiind acuzat că nu dă goluri, și toți cei de la club să se ducă să rezolve cumva. Fiindcă dacă nu intră banii în maximum 10 zile, poate fi un dezastru.

N-am decis ce se va întâmpla cu viitorul meu, dar este extrem de greu să continuu în actuala situație, de anormalitate. Ceea ce am trăit în 2020 la Dinamo n-am văzut și auzit în viața mea. OK, multe cluburi au probleme cu banii, dar incredibil cum este la Dinamo.

„Supărător este că Dinamo, chiar și cu lotul actual, ar putea să se lupte pentru primele locuri. OK, poate nu la titlu, dar sigur pentru play-off. Cum scoatem capul un pic, ceva nou și rău se întâmplă și cădem. Nu suntem Messi sau Sergio Ramos, am prins și zile proaste, dar la echipă sunt caractere puternice.

La Dinamo e doar stres. Am avut rezultate bune, am adunat energie pozitivă, dar nu e ușor când nu vii cu mintea limpede la serviciu. Iar când se strâng una, două, trei luni fără nimic bun, zici: «Ce naiba, ce fac eu aici?!», atunci când primești doar minciuni și amânări.

Ionel Gane e acolo, încearcă tot ceea ce e bine, dar nu poate motiva jucătorii la nesfârșit, lovindu-se de păcăleli. Nu sunt garanții! Cum să semnezi că nu iei banii și 3 luni, dacă nu ai niște garanții?! Pot lua bani doar cei tineri, dar ce garanții sunt că vor fi plătiți?”

Citește și:

Pablo Cortacero, mesaj pentru jucătorii lui Dinamo: ”Asta a zis”

Previous Pablo Cortacero, mesaj pentru jucătorii lui Dinamo: ”Asta a zis”
Next Dinamo, strategie dezastruoasă. DDB chiar poate salva clubul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *