Promisiune neașteptată. Edilul care dă speranțe fanilor dinamoviști


Va fi sau nu va fi construit stadion nou în Ștefan cel Mare? Îl mai prindem în viața asta? Cu sau fără pistă? Sunt întrebări pe care și le pun de cel puțin doi ani suporterii dinamoviști care visează încă la o arenă decentă, așa cum ar merita cea mai tare galerie din România.

În prezent, dacă e clar că noul stadion nu va fi gata până la Euro 2020, există temerea că arena nu va mai fi deloc construită, din cauza problemelor legislative. Totuși, vice-primarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, anunță că modernizarea stadionului din „Ștefan cel Mare” se află pe lista sa de priorități.

„Pe măsură ce trec lunile, devine tot mai evident că organizarea Euro 2020, în condiții optime, va fi foarte dificilă. Compania Națională de Investiții a comunicat ieri (n.r. – luni) că a finalizat expertizele tehnice, avizele, studiile de teren și de prefezabilitate pentru stadioanele Arcul de Triumf, Giulești și Steaua, parte din angajamentele asumate de România pentru organizarea la București, în 2020, a 4 partide din cadrul celei de-a 16-a ediții a Campionatului European de Fotbal.

Din nefericire pentru cetățenii sectorului 2, vestea proastă este că Stadionul Dinamo se află încă într-o situație incertă. Presa a comunicat ieri, eronat, că una dintre probleme ar fi legată chiar de lipsa de concurs oferită de Primăria sectorului 2. Dincolo de falsa informație potrivit căreia refacerea PUZ-ului ține de primăria de sector, ea fiind în atribuțiile Consiliului Municipiului București, aruncarea responsabilității în curtea primăriei de sector este, ca să folosim un termen fotbalistic, o fentă ieftină, menită să împartă responsabilitatea între cât mai multe părți”, este mesajul postat pe contul de Facebook de viceprimarul Dan Cristian Popescu.

Citește și:

Degeaba au avut buget de podium! Ce bani s-au aruncat la gunoi

-->
Previous EXCLUSIV Un fost elev al lui Rednic, ofertat să fie director general
Next Degeaba au avut buget de podium! Ce bani s-au aruncat la gunoi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *